„Să presupunem că ești în trecere sau îți propui să vizitezi o altă țară decât România, ce faci TU pentru a înțelege diferențele spațiului și inevitabil să cunoști cultura poporului?”
O intrebare asemănătoare am adresat și publicului la prima întâlnire Webcultura. Oarecum, am anticipat răsunsurile pe care, de altfel, le-am grupat în informal (la metrou,în baruri, pe stradă, oamenii) și formal ( muzee, galerii). Muzee ca Luvru sau MET reprezintă branduri culturale ale țărilor în care se află și reprezintă modele de comunicarea online, transfomând utilizatorii diverselor plaforme în publicurile active, ca apoi să imi întorc privirea către scena românească similară.
[citat]Eu, vizitatorul 2.0[/citat]
Ca din prisma unui vizitator 2.0 ce caută informații despre activitățiile culturale, am căutat in online 10 muzee bucureștene (Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național Militar„Regele Ferdinand I”, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Țăranul Român, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Geologie, Muzeul Național de Artă și Muzeul Național de Artă Contemporană) ținând cont de câteva criterii: prezență în social media- Facebook, Twitter, Flicker, etc., actualizarea informațiilor din social media, accesibilitatea, interactivitate și relevanța informațiilor site-ului; are sau nu are blog; câte referiri despre ultima/ul expoziție/eveniment al instituției au generat pe alte site-uri; comment-uri, iar în cele din urmă dacă au desfășurat campanii online de angajare a publicului din offline. Concluzia nu este foarte îmbucurătoare:
dintre cele zece muzee doar cinci muzee folosesc Facebook și doar două muzee folosesc Twitter; doar trei muzee oferă tur vitural; doar la două muzee te poți abona la newsletter și doar un singur muzeu adminstrează blog.
Dintre toate muzeele menționate, Muzeul Țăranului Român și Muzeul Național de Artă sunt două muzee dragi publicului românesc și drept urmare am încercat sa aflu dacă instrumentul comunicarea online este un factor important pentru construirea acestei percepții.
[citat]Ele, muzeele 2.0[/citat]
Date despre situația fanilor și followers în rețele de socializare cele mai utilizate în România, Facebook si Twitter, se pot regăsi în prezentarea din dreapta paginii. Muzeul Țăranului Român poate fi considerat un exemplu pozitiv din punctul de vedere al comunicării prin social media: un muzeu activ și viu care răspunde la comment-uri, un muzeu al cărui site este interactiv, un muzeu care povestește în imagini și cuvinte pe blog. Muzeul Național de Artă este muzeul cu cei mai mulți „fani virtuali”, însă alte componente din sfera de social media, precum blog sau și alte rețele, lipsesc. Referitor la ultimul eveniment organizat de aceste instituții și numărul de preluări a informațiilor, altele decât site-uri de tip timp- liber, sunt minime.
Având în vedere aspectele de mai sus consider că, în România, muzeele se bucură în mediul online de reputația pe care o au în mediul offline. Insuficiența oamenilor în departamentele de relații publice a acestor instituții și aglomerarea cu diverse atribuții ce nu țin de sfera comunicării, poate fi un motiv al prezenței actuale a „culturii românești” în online.
