Șapte dintre cele mai frumoase gări europene

Intr-un fel sau altul, cu toții ne trăim “viața pe un peron”.

România – Gara Băile Herculane

“Închipuiți-vă că într-o zi ar fi venit un tren și n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am așteptat prea mult. Ne-am epuizat în așteptare și nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului așteptat. Numai că ne-am fi simțit striviți de o mare tristețe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Și ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră șansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să așteptăm alt tren…”

Olanda – Gara Centrală din Groningen

“Uneori, e drept, omul obosește așteptând. Și n-ați auzit, oare, de situații în care, când sosește în sfârșit ceea ce el a așteptat, sosește prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obținând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reușeşte să-l obosească și mai mult. și renunță la ea cu o ultimă mare tristețe, deoarece nu e simplu să porți o bătălie și, ajuns la capăt, să-ți dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta așteptare scopul a murit… Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârșirea ei.”

Belgia – Gara din Antwerpen

“Uneori așteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-ați gândit vreodată că o așteptare nu seamănă cu alte așteptări? Așteptările diferă între ele ca oamenii.”

Spania – Gara Atocha din Madrid

“Viața însăși e o stare de tranzit între naștere și moarte… un peron unde te zbați să ocupi un loc într-un tren… ești fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar… alții nu reușesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aștepte următorul tren… Și fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri… cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să știe, egal cu cel care stă în picioare pe culoar și cu cel care vine abia cu următorul tren… în cele din urmă se vor întâlni toți undeva, într-un deșert, unde chiar șinele se transformă în nisip… în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îți dau ghionturi…”

Franța – Gare des Bénédictins, Limoges

“Eu am imaginat gări, peroane și am trăit așteptările. Acesta a fost, se pare, destinul meu. Aici l-am văzut limpede, ca pe o tablă de șah. De o parte peronul, de cealaltă parte orizontul. Și între ele ceasul care mă calcă pe nervi.”

Germania – Berlin Hauptbahnhof

“Fetițo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro dorești să meargă? Spre care dintre visurile tale? Și cine dorești să fie pasageri?”

Octavian Paler, Viața pe un peron

Turcia – Gara Haydarpasa, Istanbul

(surse: 1, 2, 3)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

11 comentarii

  1. Robert

    pacat ca garile de la noi nu sunt intretinute…

  2. florescu

    Buna ziua! Cred ca informatiile sunt foarte utile tuturor! Ne hranesc sufletele!

    1. Elena

      Buna ziua,
      Tot asa cred si eu. De aceea citesc aceste informatii sa imi umplu bateriile.
      Multumesc Webcultura.

  3. catalinm

    Si era buna o poza de sfarsit cu gara unei capitale europene. Si anume, Bucuresti. Cate povesti de teroare am auzit de la prietena mea cehoica, pe cand treaceau cu trenul prin Bucuresti, spre Grecia. Pacat ca nu investim in turism.

  4. DUMITRU RADOI DOMIL

    GARA DIN HERCULANE A FOST PRINTRE CELE MAI FRUMOASE GARII DIN ROMANIA DAR SA-U BATUT JOC CA SI DE STATIUNE. ASA CONDUCERE AM AVUT TOTI HOTII CARE AU CONDUS STATIUNEA AU FOST PE LUATE DE LA PORTARII DE HOTEL AU AJUNS PATRONII SI DIRECTORI DE STATIUNE DE LA MUZICANTI AU AJUNS PRIMARI SI M M M . ASTA-I ROMANIA NOASTR VAI SI AMAR DE NOI.

  5. Frumos articol! Mai așteptăm și altele pe temă feroviară.

  6. Alexandra G

    Frumoase imagini,profunde fragmente..viata este intr-adevar o calatorie.Depinde de noi cum alegem sa ne bucuram de ceea ce intalnim in drumul nostru.

  7. maria dragan

    o parte din sufletul meu a ramas,acolo,pe peronul garii de la Herculane…mare pacat …si-au batut joc de statiune si…mai grav ..au distrus vieti …si oameni..sper sa se mai intample ceva bun in urmatorii 20 de ani..sa nu ramanem doar in statistici cu una dintre cele mai frumoase gari din lume…

  8. Un articol excelent, o imbinare placuta intre citate de Paler si poze frumose ale garilor.

  9. Elena Moisa

    Citesc cu drag,multumesc ca existati!

Leave a Reply to DUMITRU RADOI DOMIL Cancel reply