Și șapte invitații la meditație.
Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi: când însă vine vorba să vadă desluşit ce anume le face viaţa fericită, privirea li se înceţoşează;şi departe de a dobândi uşor o viaţă fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare şi-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedeşte a fi calea cea bună, vom înţelege cât înaintăm cu fiecare zi şi cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorinţă naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul şi strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcţii, viaţa ni se va irosi între drumuri rătăcite şi se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi şi noapte.
Socrate
(470 î.Hr. – 399 î.Hr.)
Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra este reputaţia printre oameni şi a cincea, abundenţa de bani şi a bunurilor folositoare pentru viaţă.
Omenirea nu va scapa niciodată de necazuri până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii.
Aşa cum tiranul este ascultat şi poate domina mulţimile, nu pentru că mulţimea ştie, ci tocmai pentru că e neştiutoare şi oarbă, tot astfel, retorul, cel ce se foloseşte de topos, poate convinge mulţimea de cele ce zice, fără ca acestea să fie neapărat adevărate. Ori nu este asta oare doar o linguşire? Retorul nu face decât să rostească acele lucruri pe care mulţimea vrea să le audă pentru a se lăsa sedusă.
Platon
(427 î.Hr. — 347 î.Hr.)
Fiind prin însăşi natura noastră nefericiţi în multe situaţii, dorinţele noastre ne dau imaginea unei stări fericite, pentru că, la starea în care ne găsim, ele alătură starea în care nu suntem; când însă ne-am realizat aceste dorinţe, nu suntem fericiţi, pentru că ni se nasc alte dorinţe conforme cu noua noastră stare.
Mulţimea este incapabilă de discernământ.
Ca prioritate secundă, noi trebuie să alegem răul cel mai mic.
Aristotel
(384 î.Hr. – 7 martie 322 î.Hr.)
