Bătrânul continuă, uitându-se la Ştefi de parcă ar fi ştiut ce gândea:
– Dacă într-adevăr tu eşti Hultanul Ales, atunci Hestia te va asculta şi ne va scoate pe toţi din Crugul Pământului.
– Hultan?! Ales?! Ce naiba ȋnseamnă toate astea?! se trezi Ştefi vorbind.
– Nu ţi-a spus nimeni pȃnă acum, dar tu te-ai născut cu căiţă pe cap şi asta te deosebeşte de prietenii tăi. Dar nu şi de mine, rȃnji la el bătrȃnul vrăjitor privindu-l cu subȋnţeles. Asta nu ȋnseamnă că ai putea vreodată să devii un solomonar mai puternic decȃt mine, ȋl avertiză apoi ȋncruntat, sau, cine ştie, dacă ratezi momentul ăsta poate o să-ţi dau o şansă, că timp vom avea berechet, ȋşi ȋncheie el ameninţările hohotind batjocoritor.
– Nu ştiu despre ce vorbeşti, dar dacă pot să-mi ajut prietenii să se întoarcă acasă sunt gata să fac tot ce-mi ceri, oricine-ai fi!
Imediat solomonarul îi întinse copilului cubuleţul auriu şi îi spuse rostind rar şi apăsat fiecare cuvȃnt:
– Deschide această cărticică şi citeşte-o pe toată cu voce tare în faţa Focului Sacru. Dacă sari un singur cuvinţel totul este compromis şi-mi veţi ţine de urât până la sfârşitul zilelor voastre!
Plini de emoţie copiii se aşezară toţi în jurul focului şi în timp ce bătrȃnul hultan îşi reluase ritualul aruncând în flăcări cu praful scânteietor, Ştefi deschise cărticica şi începu concentrat să citească trecând cu grijă de la un cuvânt la altul într-o limbă pe care numai Hestia putea s-o priceapă. Vrăjitorul repeta încet după el continuând să arunce pucioasă în foc. După ce rosti şi ultimul cuvânt, extenuat Ştefi închise cărticica aurită la loc. Urmară câteva clipe de tăcere apăsătoare în care solomonarul şi copiii păreau împietriţi în aşteptarea lor neclintită. Deodată flacăra vulcanică dispăru brusc. Imediat un trosnet asurzitor crăpă întunericul dens. Îl urmă un fascicul albicios de lumină care se strecură de afară până la picioarele lor printr-o deschizătură în peretele încăperii fără nicio fisură până atunci.
Primul care ieşi afară din Crugul Pământului fu solomonarul, urmat ȋndeaproape de Ştefi şi ceilalţi copii. Nici nu-şi reveniseră bine din surpriza ieşirii la suprafaţă unde luna îşi arunca razele blânde peste maidanul adormit, că solomonarul începu să se surpe din interior ca un castel de nisip, fărâmiţându-se până când din el nu mai rămase decât un bulgăre negricios înconjurat de resturile arse ale pieilor de animale cu care fusese îmbrăcat. Suprafaţa bulgărelui de mărimea unei mingi de baschet era brăzdată de-a lungul crăpăturilor adânci de descărcări electrice intermitente care iradiau o lumină albăstruie. Pe neaşteptate bulgărele care semăna cu un meteorit se înălţă pe verticală spre cer, ca o rachetă, nelăsând nicio urmă şi făcându-se nevăzut printre stelele încrustate pe bolta nopţii de vară care se arcuia misterioasă deasupra celor cinci capete micuţe lăsate pe spate mute de uimire.
Mult timp după această întâmplare neobişnuită Ştefi şi prietenii lui priviră îndelung nopţi în şir acea porţiune a cerului unde se topise meteoritul despre care legenda povesteşte că se prăbuşise în vremuri de demult chiar în locul unde astăzi pădurea seculară de la marginea maidanului îşi înalţă ramurile către cer.