Să ne bucurăm că sîntem!

Suflarea face diferența între ființă și neființă, un cuvînt rostit la timpul lui trasează granița dintre fericire absolută și disperare fără margini, zborul este cel care ne desprinde de pămînt și ne înalță spre cer, ruga și crucea sînt modalitățile prin care noi, ca oameni, facem tranziția între lumi și ne ancorăm în pămîntul ceresc al marelui început, povestea e cea care ne transpune în lumea inefabilului, a minunilor trăite, visul e cel care ne arată că orice putem realiza, împărtășirea ne face deopotrivă cu puterile cerești, podul face trecerea între două maluri, poarta separă spațiul unui afară infinit de înlăuntrul familiar, frumosul e treapta pe care pășim în drumul nostru veșnic spre mîntuire…

Odată trăite aceste bucurii, odată trecuți prin porți sau peste poduri, ancorați în cuvinte și cu gîndul la zbor, trăind vise sau povești, solidari cu lumea de sus prin rugă, sub semnul suflului divin, nu putem decît să ne umplem de ființă și să ne bucurăm că sîntem. Văd tot mai des oameni nemulțumiți de tot ce e în jur, pentru care cantitatea e un mod de a fi, trăind sub semnul acumulării veșnice, fără a realiza că noi nu sîntem altceva decît simpli administratori ai unor vremelnicii, pentru că pămîntul este un bun pe care l-am moștenit de la bunicii noștri pentru a îl dărui, la rîndul nostru, nepoților. Constat, cu amărăciune, că în loc să deschidem ferestrele spre lume pentru a vedea frumosul, ne închidem în spațiul unui nemulțumitor prezent, trăind sau sub semnul trecutului, sau cu proiecții spre un viitor care nu mai vine niciodată. Ratăm întîlnirea cu prezentul fără să știm aprecia parfumul frunzei sau blîndețea apei…

Și ne e foarte greu să învățăm lecția lui Pessoa! A gîndi la Dumnezeu înseamnă a nu-i da ascultare, fiindcă Dumnezeu a vrut să nu-l cunoaștem, de aceea nu ni s-a vădit. Să fim simpli și calmi, ca pîraiele și copacii și Dumnezeu ne va iubi făcîndu-ne frumoși ca pomii și pîraiele, și ne va da Verdeață-n Primăvară, și-un rîu unde să curgem cînd ne vom sfîrși!

suntem

Mihai Patrascu

Mihai Patrascu De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

Recomandări

Adaugă comentariu