Câteva gânduri despre puzderia de deținuți care, peste noapte, se transformă în scriitori prolifici.
Context: ministrul Justiției a anunțat că va promova abrogarea dispoziției care permite ca deținuții care scriu cărți științifice să primească o reducere de pedeapsă de 30 de zile. “La nivelul anilor 2014 și 2015, conform ultimelor cifre primite, în 2014 am avut 90 de astfel de lucrări și 340 de lucrări în 2015.”
Gabriel Liiceanu: “Lucrurile devin hilare în cel mai înalt grad”
“Este un comic enorm, care merge până acolo încât poţi să-ţi pui problema că cine a imaginat această lege şi-a bătut joc de noi. O închisoare nu e un institut de cercetări al Academiei, iar deţinuţii nu sunt oameni de ştiinţă. Aşa încât în principiu, ideea că în închisori se pot face lucrări ştiinţifice este ori cinică ori imbecilă. E evident că nu e imbecilă, e doar cinică, pentru că este un mod de a ajuta pe cei care au intrat la închisoare să-şi scurteze pedeapsa. Aici este grozăvia lucrului. Dacă ai vedea asta la teatru, sala ar râde, ar spune ce comedie absurdă superbă. Or noi trăim asta pe viu. O societate întreagă care stă şi discută de câteva săptămâni de zile ceva care cred că reprezintă o premieră mondială. Nu poţi să faci lucrări ştiinţifice cu puşcăriaşi, unii dintre ei agramaţi total, analfabeţi.
A comite o lucrare ştiinţifică înseamnă a contribui cu ceva, indiferent cu cât, cu un milimetru măcar, la avansarea cunoaşterii într-un domeniu bine stabilit. Or nici una dintre aceste lucrări nu poate să reprezinte aşa ceva. Dacă ne aruncăm un ochi pe titlurile acestor lucrări, lucrurile devin hilare în cel mai înalt grad. Am în faţă o listă cu titluri comise ca lucrări ştiinţifice. Sunt cinice, pentru că parte dintre ele sunt făcute de oameni care au fost condamnaţi exact pe tema pe care o dezbat, ca şi cum ei ar fi independenţi de fapta lor. De pildă, “Faţa nevăzută a deţinutului”, evident scrisă de un deţinut. Asta-i o lucrare ştiinţifică? Un personaj care a fost condamnat pentru uciderea şi tranşarea unei adolescente a scris lucrarea “Evoluţie şi creaţie”. Nu vi se pare enorm? Se spune că aceste lucrări trebuie să fie utile societăţii. Uitaţi cum arată câteva lucrări utile: “Limba engleză pentru infirmieri”, “Băuturi şi arta de a prepara mixuri”, “Cum e cu pietrele preţioase colorate?”. O doamnă care a fost pedepsită pentru corupţie cu fonduri europene scrie textul “Femeia, parte egală a unei societăţi prospere”. Aduc astea un progres în cunoaşterea unui domeniu?”
(sursa)
C.T.Popescu: “Ultimul infractor este deasupra celui mai bun scriitor”
“Sunt scriitor profesionist şi mă aflu în acest moment din punct de vedere cultural legal sub nivelul unui infractor. Pentru că dacă eu scriu o carte şi o public, în calitate de scriitor în libertate, nu primesc de la stat nimic pentru faptul că scriu o carte. Şi vă asigur că marea majoritate a scriitorilor din România nu pot trăi din scris cărţi. Domnii parlamentari au vrut anul trecut să introducă un timbru cultural prin care să scumpească şi mai mult cărţile, reducând şansa ca ele să fie vândute şi şansa ca eu, scriitor, să încasez drepturile de autor. Deci infractorul care produce o carte primeşte 30 de zile de scutire din pedeapsă de la statul român. Dacă raportaţi acum cât fură în medie inşii aflaţi după gratii în ultii ani, la câte zile de puşcărie au de executat şi înmulţiţi cu 30 de zile per carte cu câte cărţi produc, veţi vedea că sunt plătiţi la pagină mai bine decât orice laureat Nobel pentru literatură. Prin urmare, ultimul infractor în acest moment, din punctul de vedere al legii din România, este deasupra celui mai bun scriitor.”
(sursa)
