Români cântand la Nobel

Demni de mândrie.

Mergând pe confortabila și prevalenta idee mioritică, acea idee ce sălășluiește în mintea noastră ca un purice al speranței nationale: românii nu fură, străinii se plâng de țigani nu de români. Opusul este la fel de “adevărat”, tot ce este bun, un subiect de mândrie naționala, este imediat asociat și interiorizat de întregul popor, indiferent de rasa sau etnia omului demn de mândrie. Nu contează culoarea pielii atunci când ești medaliat cu aur și nimeni nu iți va scrutinii arborele genealogic, dacă ești medaliat ești român, nu ești țigan.

Găsesc periculos standardul dublu. Să-i ascultam însă pe românii de la “Fanfare Ciocărlia”, cântând o melodie “dinamită”, la decernarea premiului Nobel pentru pace. Trebuie menționat că nici formația și nici organizatorii nu au confundat etnia cu naționalitatea și vice versa.

Vladimir Stoicescu

Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.