Prețuind darul de a fi

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

E interesant cum unele locuri te fură momentului, cum dând la o parte ramurile îndoite ale unor copaci bătrâni, te trezești într-un loc de poveste.

Și pășești… acolo unde apa curge liniștită, unde pietrele scăldate de apă sunt îmbrăcate în haina verde a naturii, acolo unde libelulele, fluturii și păsările își deschid aripile, zboară și își trăiesc existența liniștite și în libertate, fără a ști că bucură privirea omului, și că, acesta tânjește după o pereche de aripi.

Libelulele… da, eram copil când le-am cunoscut prima dată și m-au atras prin frumusețea lor. Unde? Acolo unde zidurile nu împânzesc tot pământul, în satul unde locuiau bunicii mei. Și am rămas o vreme și astăzi, privind spectacolul lor, privind către aripile colorate în albastru turcoaz, care se deschideau și se închideau în fata ochilor mei, dansând și bucurându-se de libertate.

Iar urcând printre copaci, sub picioarele mele găseam un covor gros de frunze crocante, frunze care odată erau cele care îmbrăcau ramurile, dar astăzi, pământul era cel care își făcuse haină din ele.

Astfel de locuri, în care omul intervine prea puțin sau deloc, sunt locuri care reușesc să te scoată chiar și pentru o clipă din ceea ce numim Timp. Locuri care îți oferă o sațietate neînțeleasă, o liniște, un cântec, o regăsire, fericire.

Când te gândești că universul cunoaște un proces continuu de naștere, moarte, renaștere, și că fiecare dintre acestea aduc cu ele speranța, nemurirea, se naște în tine sentimentul prețuiri darului de a fi om, de a iubi tot ce te înconjoară și de a uita de tot ce odată te-a atins asemeni unei urzici.

Viața e un curcubeu: se întărește cu lacrimi și crește cu iubire de la Soare.

Anca Horj

Anca Horj De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Recomandări

Adaugă comentariu