Un film care vorbește despre sufletul unui om fără suflet.
Pornind de la celebra sculptură renascentistă a lui Michelangelo (Maria cu Iisus mort în brațe), Pietá, filmul regizorului Kim Ki-Duk, spune o poveste despre sufletul frânt al mamei, dar și sufletul frânt al presupusului fiu. Ar putea să pară o poveste simplă, însă nu e chiar așa.
Kang-Do, tânăr fără familie, descoperă gustul terorii și al torturării oamenilor în goana după bani. El schilodește oameni fără milă, ceea ce îi face pe unii dintre ei să apeleze la suicid. Însă, fatalitatea își dovedește puterea: apariția mamei lui (care l-a părăsit după ce l-a născut) îl înduioșează și o vede cea mai de preț ființă pe lume. Complexul lui Oedip este prezent și în această poveste, prin anumite secvențe care resetează succesiv mintea spectatorului prin violență sexuală sau canibalism.
Ce e cu femeia asta? Chiar e mama lui? Acest mister rămâne activ tot filmul printr-un element-emblemă: lațul de spânzurătoare de la început și care tot revine ca laitmotiv. Femeia i-a găsit punctul slab lui Kang-Do și îi arată ce înseamnă dragostea de mamă și dragostea de fiu, lucru ce îi provoacă o suferință majoră în final, sentiment nemaiîntâlnit de el și care îl surprinde neputincios.
Regizorul filmului, coreeanul Kim Ki-Duk, a exagerat pe ici pe colo cu tragicomicul, însă linia filmului a mers într-o singură direcție: regăsirea sufletului unui om fără suflet și zdrobirea lui. O poveste care i-a și adus Leul de Aur la Festivalul de la Veneția 2012.
