Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
De dragoste, de dor…
Mă tângui ca un stih din Psaltire,
Gândul închinându-mi-l ție;
Ore sarbede, ore de mâhnire,
Ore de veșnicie.N-am sprijin, n-am argument; fără sens
O inima-a altuia în mine mai bate;
Se-ncercuie tot mai strâns și mai dens
În juru-mi singurătate.Câte zile, câte săptămâni, câte luni,
Câți ani, câte veacuri sunt
De când o primăvară cu minuni
A înflorit pe pământ?Amintirea paradisului e-n mine,
După umbra ta rătăcesc din loc în loc;
Uit că te-a furat spre țărmuri străine
Fantastica pasere Roc.Între primejdii și drumuri grele,
Surd și orb, te-oi aștepta până când
Te vei coborî dintre evuri și stele
Și mă vei căuta surâzând.Lemn de-aș fi, ori gheață, ori stâncă,
Ori mormânt uitat,
Voi ieși din noaptea-mi adâncă
De vedenia ta deșteptat.Cum m-atinge varga de aur și apa vie,
Mă scol din basm și te salut uimit:
“Bine-ai venit, Domniță, la Împărăție…
Lung somn am dormit…”Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961)
Mă tângui ca un stih din Psaltire (volumul Daim, 1944)
