Un grup de percuționiști ruși cântă lovind cu palmele gheața groasă a Lacului Baikal.
Siberia, 2012. “Ne-am trezit sâmbătă dimineață și am mers pe gheața groasă, la aproape 50 de metri de mal. Era o zi minunată, foarte plăcută și însorită, însă cu toate acestea temperatura era de -20 de grade Celsius”, își amintește Natalya Vlasevskaya (31 de ani), fondatoarea grupului de percuționiști Etnobit. Cu o zi înainte, Tatiana, soția lui Sergei Purtyan (un alt membru al trupei), alunecase pe gheața de un metru grosime și toți rămăseseră uimiți de muzicalitatea “buf”-ului pe care îl iscase căzătura. “Ne-am îndreptat direct spre locul în care Tatiana căzuse atât de norocos și am început să atingem gheața pentru a-i simți sunetul. Din diverse motive, gheața din alte părți nu producea aceleași sunete fantastice. În timp ce Lacul Baikal are 1.642 de metri adâncime, în partea în care ne aflam noi aveam sub picioare doar aproximativ cinci metri de apă.” Și astfel s-au apucat de cântat. Prima orchestră a gheții din timpurile moderne.
Și, la “celălalt cap al muzicalității”: sunetul înfricoșător al mării înghețate la Odesa (Ucraina).
(via Siberian Times)
