Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Minutele trec aiurea peste noi, printre noi, dincolo de noi. Ne convertim la religia rutinei, într-o exacerbare a cultului zilei de mâine, de ieri, niciodată acum.
Ne fâstâcim caraghios în faţa sufletului nostru, apoi luăm o atitudine de falsă superioritate, reducându-l la o tăcere penibilă. De câte ori să ne zbatem în borcanul acesta transparent, lovindu-ne dureros de pereţii de sticlă? De câte ori să alergăm după himere, după victorii mici şi trecătoare? Suntem atât de morţi , atât de ofiliţi de propriile gânduri obsedante, încât uităm să fim aici şi acum. Trecem pe lângă frumuseţea simplă a vieţii şi suntem orbi, orbi de atâta alergătură, orbi de prea multă nepăsare. Şi în vacarmul acesta continuu , iubirea şi lumina ochilor noştri se stinge treptat într-o pâlpâire micuţă, vecină cu nevăzutul.
Ne-am obişnuit de ceva timp să manifestăm o respingere a căutării de sine în favoarea stabilităţii , să trăim permanent o angoasă a spiritului pe care ne facem că nu o vedem. Şi cât de tristă este omenirea în zgomotul ei neobosit, în prelungirea conştientă a efortului de a fugi de ea însăşi, de viaţă…
