“Cum să-mi ţin sufletul acesta, cum să nu se-atingă de-al tău?”
Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu… iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârşească, să devină o lume el însuşi de dragul cuiva.
În viaţa celor care iubesc apare un miracol: cu cât dăruiesc mai mult, cu atât mai mult primesc.
O căsătorie reuşită este una în care fiecare dintre soţi îl învesteşte pe celălalt ca gardian al singurătăţii sale.
Tu, pentru mine, ai fost ca o fereastră prin care puteam să văd în stradă.
Iubirea între doi oameni este întâlnirea între doua singurătăţi care se ocrotesc şi îţi ţin companie.
Cum să-mi ţin sufletul acesta, cum să nu se-atingă de-al tău?
Asta ne este viaţa, ne luăm veşnic rămas bun.
Rainer Maria Rilke
(4 decembrie 1875 – 29 decembrie 1926)
Sublim ..
Foarte frumos scris, o filozofie frumoasa cu privire la sufletele pereche, pacat ca noi ca indivizi ai acestei lumi nu putem mereu sa fim cu cine ne dorim sa fim si acest lucru ne chinuie pe cei ce punem suflet pentru persoana iubita.