Nostalgii autumnale

(Fugit irreparabile tempus)

Semnele toamnei dau iarăşi ocol melancoliilor noastre. Oricât de revolut şi desuet ar părea acest sentiment pentru sensibilitatea modernă, toamna rămâne, transgresând contingenţele, anotimpul nostalgiilor fără leac.

O emoţie distinctă se desprinde ca să colinde tainiţele inimii, făcând-o să vibreze într-un fel anume. Prin evantaiul de culori ale toamnei, o “revelaţie” ciudată ne-ar putea face să credem că priveliştile, spre deosebire de om, n-au vârstă. Ele nu obosesc, nu îmbătrânesc, numai ochiul nostru, aşezat mereu pe o scară a timpului, obişnuit să raporteze totul la fila de calendar, le percepe altfel. Probabil, tocmai de aceea, dacă n-am avea vârste, n-am avea nici percepţia schimbărilor din peisaj.

Vremelnicie şi nostalgii aduce toamna. Bolnavi de nostalgie, aşezăm silabe de dor pe suspinul unui cântec trist ca o despărţire. Nicicând mai mult decât în acest ceas al anului, propria noastră sensibilitate nu este mai predispusă la melancolii fără leac, reverii poetice şi aduceri-aminte. Orice treaptă a cunoaşterii e dureroasă. Toamna este exerciţiul tuturor stărilor de spirit: de la bucuria (aproape gregară) cu care dezmoştenim de rod livezile şi câmpurile până la devastarea sinelui – pustiul nu înseamnă absenţă, ci materializarea părăsirii.

Toamna, sufletul omenesc se lasă inundat subtil de sentimentalisme şi efuziuni lirice – în acord cu ritmurile secrete ale curgerii timpului. Nicicând mai mult decât acum, profund-omenescul din noi nu sesizează mai acut avatarurile înstrăinării, ale fragilităţii şi ale perisabiltăţii fiinţei umane. Miroase a toamnă şi-a nostalgii fără leac. Aroma toamnei strecoară în mine un soi de narcoză a simţurilor – mă leapăd de prezent –  şi caut un leagăn de alint în trecut.

Umblu pe aceleaşi străzi să-mi regăsesc o parte din trecut, să-mi recuprez amintirile – bezmetice şi alunecoase. Caut visările şi energiile acelei vârste la care nu credeam că voi cunoaşte vreodată înfrângerea, resemnarea sau blazarea. Şi-atunci, te învăluie o linişte împietrită, o tăcere învechită, o potolire fără resemnare în suferinţă – vezi şi apreciezi o piatră, o buturugă, un copac, o floare. Numai efemeritatea nuanţează şi delimitează- individualizând existenţele.

***

Între vremea de-afară şi vremea dinlăuntrul nostru există o concordanţă secretă, întemeiată pe un pact pe care de mult, Natura l-a încheiat cu Omul. De-atunci, ne tot amăgim cu gândul că dominăm Natura, când, de fapt, suntem “sclavii” ei.

Nostalgii-autumnale

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Mădălina Dumitrache

Mădălina Dumitrache Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Recomandări

Un comentariu

  1. nicolae voicu

    … si parca vad cum vine somnul , ca o cadere de flori din vis .

Adaugă comentariu