Nimeni nu ramane nemurit

De multe ori ne simțim singuri.

Ajungem să nu mai fim mulțumiți de noi, să nu ne mai iubim pe noi înșine și nici măcar pe cei din jur, îi vedem urâți. Și în starea asta de observare pasivă a eului, uităm de TOT și TOT-ul e negru. Și totuși, mereu există o ieșire: “sunt alții mai rău”. E deja un clișeu ieșirea asta. Acei “alții” mai rău, oare ce ieșire or avea?

O stimată doamnă, fără casă, fără masă, își găsește ieșirea în acești cățeluși inocenți. Spune mereu “Nu sunt de vânzare!”, îi plimbă, îi îngrijește și își duce traiul cu ei. E bine? E rău? Dacă ne trimitem imaginația în viața ei, probabil că TOT-ul ei e și el negru…dar a luat străzile la picior și nu are decât trei căței, o pătură fermecată și o valiză de amintiri cu prinți, prințese și nepoți.

O doamnă curajoasă și-a luat copilașii în brațe și i-a scos din Infern. Ea își are ieșirea în cele două suflete care “or s-o ducă mai bine decât a dus-o ea”, cum se va întâmpla asta? Nici ea nu știe. Imaginația ne duce tot la un TOT negru, dar soluția ei a fost siguranța celor mici datorată celor două mașini și cartonului fermecat care îi ferește de rele. Cine știe? Poate că în zori s-au întors în Infern…

O altă doamnă cu ieșirea în pruncul ei, speră la un trai mai bun. Nimic nou, de altfel, pentru că e un fapt general. Dar ea nu cunoaște nici traiul, d-apoi traiul mai bun. Are însă o căldură și o naivitate pe care o transmite la o singură clipire de aparat. Te face să crezi că TOT-ul ei e gri, nu negru. Totuși, cine știe? Ochii ei spun altceva: cel mic are nevoie de multe, poate chiar și cel mare.

Un bătrânel simpatic veghează magazinul de pe Calea Victoriei. Dar nu numai că îl veghează, dar se și simte rușinat de asta. El își are ieșirea pe Calea Victoriei, cu bastonul după el și cu un soi de umilință. Pensionar fiind, cu lipsuri, încearcă să și le umple. Pe cele lăuntrice reușește mai greu, doar că trebuie să dea undă verde trăirilor.

Un cățel… o alinare. Privirea tot tristă, pentru că și TOT-ul lui e negru. Poate că, în adolescență, era ciclist. Acum, însă, Centrul Vechi și Somnorilă îi compun ieșirea.

Copiii sunt cei care pot avea ieșirea în orice, pentru că, de fapt, ei nu au nevoie de ieșire. Educația, dacă poate fi numită așa, îi determină să creadă că așa merg lucrurile, doar așa.

În același timp, zâmbetul lor aduce o oază de fericire în TOT-ul lor tocmai pentru că e gratuit și, pe deasupra, mai aduce și o stare de bine. Fie iarnă, fie vară, copiii au o condiție de furnică-greiere: muncesc, dar răsplata nu e a lor.

Nu știm de unde își pornesc linia „aceștia mai rău”, dar sunt mai fericiți decât „cei mai bine” pentru că își găsesc ieșirea în lucruri simple. Ceea ce uităm însă, este că alții o duc mai rău, alții mai bine, dar nimeni nu rămâne nemurit.