Un film care a câștigat foarte multe premii. Despre durere și, mai ales, despre dragoste.
Este o poveste spusă în doar patru minute de film. O poveste despre care unii ar putea să spună că este tristă. Și poate că și este tristă. Însă, în primul rând, este o mare poveste de dragoste. Povestea unui bărbat care, rămas văduv, își plânge soția prin intermediul fotografiilor de pe vechiul aparat foto al acesteia. Și căruia viața îi oferă o oportunitate de a fi din nou împreună cu ea.
Un film regizat de Dustin Ballard.
Frumos omagiu adus iubirii.
Din pacate viata, pana la aceasta varsta, nu mi-a oferit exemple palpabile ca barbatii stiu sa iubeasca profund si neconditionat. Oare exista in realitate, si nu doar in carti sau filme, fie ele si de patru minute, barbati care iubesc femeia cu care au ales sa se casatoreasca, sau traiasca alaturi de ea?
Ma incapatanez sa cred ca exista, dar tare as dori sa am dovezi palpabile.
Poate alte femei au fost mai norocoase?
Cu bine, si multumesc celui care reazlizeaza acest interesant wesite pt timpul pe care il dedica si pt toate aceste interesante relatari.
Elena
Elena, pana la un anumit punct, ajungi sa vezi ca e mai simplu sa crezi ca ceva nu exista, ca e doar o iluzie, decat sa crezi ca exista. Daca exista si tu nu ai intalnit-o, atunci ajunsi sa te crezi blestemat. Blestemat sa ii vezi pe altii arzand ca un foc cu acest dar in brate, iar tu sa stai la distanta si sa te incalzesti cu lumina lor atat cat sa nu mori. Nu e lasitate sau rautate sa crezi ca nu exista, ci doar supravietuire, dar pana si supravietuirea asta devine dureroasa. Continua sa supravietuiesti si, daca poti, daca nu te doare, mai arunca un ochi spre cei care ard si incalzeste-te putin. Ce altceva ai mai putea sa faci ?
…exista,Elena.
Elena are dreptate, din pacate, nu exista…:(
…ba da…EXISTA ..SI ESTE ASA DE …REALA… CA A DEVENIT UN..BLESTEM…..Inca o data:EXISTA…..DAR NUMAI DACS NOI O VREM CU ADEVARAT…DOAR CA ,FOARTE DES,NOI NU STIM CACI O VREM CU ADEVARAT…..PARE UN MISTER?….
Cred ca acest film este genial, cu toate ca suspectez faptul ca autorul nu a constientizat sensul simbolic al naratiunii.
Este o poveste a alienarii omului postmodern, care a pierdut intelesul calatoriei in intervalul dintre nastere si moarte, astfel pierzand sensul elementar, iar in vacuitatea de sens prins de legaturile atasamentului si a dependentei egoiste de propriile stari, se poticneste in episodic si cauta in gunoaie sclipiri de diamant.
Acest tragic personaj (in ansamblu asemanator cu personajul Cypher-tradatorul din Matrix) nu mai gaseste sens si putere pentru a-si continua calatoria, ci ajunge in situatia de a da totul pe o iluzie- a eternizarii clipei- se inchide in virtual tragand definitiv trapa: LEAVE ME. Astfel dand totul pe nimic.
Prin acea camera foto inteleg simbolul unei gauri negre ce s-a deschis in constiinta omului de la sfarsitul istoriei.
Cu bine