Mi-am înfăşurat inima deasupra cerurilor,
unde curcubeiele îşi rotesc leneşe pletele,
mă gândeam, că te-aş putea găsi tivit în cruce,
în cătrinţa ori în cămaşa ascunsă de potop,
că omul seamănă după loc
şi după împunsătura timpului,
ţi-aş cânta un cântec bătrânesc să-ţi meargă la suflet,
ca femeile ce strâng roadele seminţei în dimineţile fragede;
încă mă mai pot adormi în lăzile de zestre
cântându-ţi dintr-un fluier de os
cu aceeaşi inimă deasupra cerurilor,
zvâcnind sub cămaşa ascunsă de potop.
Pfaai, superb! ♥
Multumesc mult !