Știu, din perspectiva creștinului, Învierea lui Isus nu este doar o poveste, ci rațiunea supremă a creștinismului, modul triumfal al întâlnirii dintre uman și divin.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, gândindu-mă la nașterea, viața, pătimirea și Învierea lui Isus ca la o poveste, mă simt, ca om, pe de-a întregul măgulit. Faptul că o ființă supranaturală, atotputernică vine pe pământ să facă cunoștință cu natura umană, asumându-și până la ultimul amănunt, condiția temporalității, mi se pare a fi cea mai frumoasă, mai nobilă și mai tulburătoare poveste din câte s-au spus până acum. Faptul că Dumnezeu, prin făptura lui Isus, trece fără nicio protecție specială prin lume, asumându-și toate simțămintele umane de la disperare până la euforie și încântare, mi se pare uluitor.
Prin Isus, natura umană face un exercițiu magnific de îndumnezeire. Învierea înseamnă, între altele, bucuria de a ști că cineva, supranatural, este preocupat de rostul și condiția ta umană. Faptul că nu ești lăsat de izbeliște într-un univers pe care nu îl înțelegi, faptul de a ști că hotarul morții nu anulează instant și definitiv sensul zbaterii tale între leagăn și mormânt – este cel mai optimist mesaj de care te poți bucura în calitate de creștin. Fără Înviere, ca moment culminant al creștinismului, viața lui Isus pe pământ nu ar fi avut niciun sens.
Mesajul Învierii, pentru noi, cei care nu suntem obișnuiți cu geometria riguroasă virtuţilor creștine este unul (de)spre seninătate, despre bucurie și, finalmente, despre faptul ca viața noastră, atunci când pare golită de orice rațiune, este magnific amprentată de un sens ultim și transfigurant.
Suntem invitați subiacent, prin actul Învierii, să înviem noi înșine, să facem efortul de a veni în contact cu raiul nostru îndepărtat prin experiența resuscitantă a frumosului de fiecare zi. Nu ni se cere să facem un efort ascetic supranatural, ni cere, în schimb, să ne bucurăm de însemnele dumnezeirii camuflate în cele mai accesibile gesturi umane: zâmbetul copiilor, strângerea mâinii unui prieten, calmul senin al împărtășirii unei bucurii și, de atâtea ori, efectul liniștitor al iertării.
Mesajul transcendent al sărbătorii pascale decriptat în cele mai simple formule ne îndeamnă să fim vii, să ne îngăduim frumos unii pe alții, să-i întâmpinăm senin pe cei care ne caută și, nu în ultimul rând, să nu ne lăsăm întunecați de nedreptățile mundane ale vieții, biruind, în fiecare zi, riscul imanent al mortificării noastre interioare.Înainte de a transmite mesajul: „Hristos a înviat” ni se cere, așadar, să fim noi înșine vii.
Săptămâna patimilor are în punctul ei terminus lumina și Învierea. Mi-aș dori să pot face o urare care să fie în ton cu înțelesul cel mai profund al sărbătorii pascale. Fiți bucuroși, nu vă temeți, avem atâta viață în noi câtă îndurare avem și avem, în pofida asprimilor de orice fel, bucuria de ști că, atunci când iubim, nu suntem niciodată singuri.
(fragment din cartea “Viata la 40 de ani”)
