Înlocuind standardele

A Perfect Day.

Adaptare a romanului Dejarse Llover, scris de Paula Farias, pelicula A Perfect Day oglindește evenimetele  din viața unor activiști ai păcii, aflați în zona bosniacă, spre finalul sângeroaselor  conflicte interetnice din Balcani.

Problema tratată în film este una concretă: curățarea unei fântâni, purificarea apei contaminate, acțiune care capată dimensiuni existențiale în viziunea cineastului Fernando Leon De Aranoa. Practic, avem de-a face cu două filme prinse “într-o zi perfectă” – unul învăluit într-o sobră cronică despre acțiunile umanitare aflate sub egida O.N.U., iar celălalt, regăsit printre scenele umoristice ale unor personaje ce par desprinse din peliculele realizate de frații Coen. Ambele sunt străbătute de același filon: omenescul cu “O mare”. Umorul, în situații grave, are menirea, la Fernando Leon de Aranoa, de a oferi lecții despe modul în care poți sfida absurditatea războiului.

Acţiunea se petrece în 1995, undeva în Balcani. Este încă o zi de muncă pentru mai mulţi lucrători sociali dintr-o zonă de conflict armat, aici, unde fiecare sfidează moartea şi se confruntă cu absurdităţile războiului. Un grup de activiști umanitari se află într-o zonă de conflict: Sophie, la prima contribuție de acest gen, este hotărâtă să ajute oriunde și oricând; Mambrú, dezabuzat, stă în banca lui, Katya îl căuta, de fapt, pe Mambrú, Damir, localnic, vrea cu orice preț ca războiul să înceteze, iar B. nu prea știe ce vrea. De-a lungul a 24 de ore, Mambrú (Benicio del Toro) îşi conduce echipa într-o confruntare cu o criză neaşteptată: cu birocraţia şi cu reapariţia fostei sale iubite, Katya (Olga Kurylenko). Veteranul B. (Tim Robbins), noua “recrută” – specialistă în purificarea apei – Sophie (Melanie Thierry) şi Mambrú trebuie să se descurce în singurul mod în care ştiu: cu un curaj altruist şi o doză sănătoasă de umor. Alături de ei se află Damir (Fedja Stukan) în postura de ghid/traducător-interpret pentru acțiunea de salvare.

A Perfect Day nu este nici primul, probabil, nici ultimul film care denunță, cu umor, absurditatea războiului, dacă ne gândim doar la M.A.S.H. de Robert Altman sau la Catch-22    de Mike Nichols, din anii ’70. Filmul realizat de cineastul spaniol ocolește, cu abilitate, caricatura. Dacă spectatorii râd o fac din același moiv ca și personajele de pe ecran. Este un râs mobilizator, care unește, unul care susține, dar aici, nu este nicio urmă de comic sau derizoriu. Vine să ilustreze absurditatea unui conflict și decalajul dintre ceea ce trebuia făcut și ceea ce se realiza de fapt. Este acea nesăbuință lansată de cei de la “Căștile Albastre” din O.N.U., care au “respectat regulamentul”, dar au zădărnicit acțiunea de purificare a apei.

Reușita acestui film este asigurată și de distribuție, Benicio del Toro este într-o formă perfectă, mai ales după ce s-a antrenat în Sicario, iar Tim Robbins revine după o mică pauză: “B: Welcome to Konopac, the Rope Capital of the World. Population: 5. I’m B, I’ll be your tour guide this afternoon and I’m pleased to be with you on this lovely day”. Pelicula pune un dublu accent – eroic și comic în egală măsură, devoalând inutilitatea unor dispozitive guvernamentale desuete și, mai ales, rigide. Apoi, succesul rezidă în forța imaginilor puternice, așa cum sunt cele se reflectă în oglindă ruinele așezărilor distruse prin bombardament; personajele sunt caracterizate, la Aranoa, prin acțiunile lor. Mambrú “dezbate” problema culorii potrivite pentru zugrăvirea unei camere, apoi pășește printre mine plasate de combatanții aflați în retragere, B. este personajul care pare că se tot caută pe sine, dar care, la momentul potrivit, acționează cum se cuvine. Nici prezențele feminine nu sunt lipsite de autenticitate și umor, mai ales Katya, în scena nocturnă petrecută între mașinile blocate de leșul unei vaci, presupus minate. Tonalitatea ironică a scenlor rimează perfect cu titlul, iar coloana sonoră (Muzica: Arnau Bataller) pigmentează fiecare cadru (Where Have All the Flowers Gone, There Is No Time, East Infection, Sweet Dreams), în vreme ce Eros șiThanatos se furișează printre eroii de pe ecran.

Tot acest microunivers ilustrează ambivalența funcțională a unor eroi normali aflați în situații complicate. Pornind de la acel corp scufundat în fântâna dintr-o localitate aflată la o altitudine primejdioasă, jocul dramatic se va derula în jurul acestuia, justificând și titlul metaforic. După nenumăratele eșecuri, are loc confruntarea cu sensul profund – acceptarea propriei condiții (adesea, doar cea de observator neputincios). Și ca ziua să fie “perfectă”, cineastul a mizat pe aliajul perfect dintre umor și dramatism încrâncenat, lejeritate și gravitate și mereu călăuzit de ideea că, uneori, trebuie abandonată noțiunea de utopie. Eroina interpretată cu mult farmec de Mélanie Thierry ilustrează, cu măiestrie, această pierdere a “inocenței” în condițiile unei lumi guvernate de…absurd. Așa cum se coagulează asemenea echipaje și în realitate, distribuția internațională a oferit veridicitate bunilor samariteni/voluntarilor de pe ecran. În toate cele douăzeci și patru de ore, absurdul, ironia, umorul și oroarea se amestecă într-un flux debordant, gata să ne scoată din zona de confort, spre limpezirea conștiinței.

A Perfect Day rămâne o satiră, cu aer ușor insolent, dar eficientă, aflată în căutarea echilibrului, un film în care umorul cucerește și face ca mecanica absurdului și-a violenței să transforme o cronică de război într-o comedie amăruie.