Există oameni care ne împietresc inimile, iar alţii le topesc sau le înalţă.
Inima devine astfel nodul unor legături, văzute sau nevăzute, nu numai cu lumea, dar şi cu cei din jur. Binecunoscutul “sus să avem inimile” este expresia înaltă a abandonării de sine şi în-credinţarea, cu bucurie, a propriului eu spre un TU la care ne raportăm, deseori, cu disperare, teamă, speranţă, încredere, înfiorare sau tremur. Ideal este ca, raportîndu-ne la un TU salvator, să îl putem grefa pe Celălalt, un Aproape mobilizator, clăditor, restaurator de inimă şi faptă.
Tranziţia lui Tu către Celălalt, Aproapele de lîngă noi, Cel Cu Care doborîm munţi şi clădim universuri, devine gestul salutar maxim şi nivelul ultimativ al relaţiilor omeneşti. Nu tuturor ne este dat, pe durata unei vieți, a acestei vieți, să îl cunoaștem; nu toți au privilegiul de a fi întru și pentru Celălalt, de a respira, simți, trăi sau de a fi prin Celălalt. Între drama de a nu ne cunoaște Celaltă Parte a Existenței Întru Frumos și bucuria fără margini pe care o avem cînd O descoperim ne țesem, tăcut sau plini de zgomote, trăitori sau sub semnul renunțării, cu împliniri de moment sau neajunsuri continue, existența. Simulăm că trăim, ne bucurăm de expresii ale fulguranței clipei de împlinire sufletească, suferim, trădăm, dezamăgim, sîntem…
Sus să avem inimile pare a fi soluția, salvatoare, a unei ancorări solide în nisipul cerului, cu toată siguranța unui astfel de demers mobilizator; e momentul în care, fiind sus, inima topită se înalță, plutește, zîmbește, rîde, se bucură, e plină, senină, lumină, divină. Ea atrage după sine, într-un sistem de pîrghii nevăzute, înspre același (I)sus motivator, fruntea, capul, pieptul, moralul, gîndul sau fapta. Iar dacă avem inima sus și sîntem senini, ne-am aliat cu Cel cu care vom birui lumea, Celălalt devine parte din noi, nimic din ceea ce e omenesc nu ne e prea greu iar lumea se transformă în locul unde gîndurile se întrupează în fapte, gesturi, caractere, destine.
Iar destinul inimii este, întotdeauna, de a se lipi de o altă inimă, de a se contamina de frumos, de a se contopi cu Lumea Văzută și Nevăzută a Înălțimilor!
