Ingredientele rezilienței

The Cakemaker/Der Kuchenmacher.

Cinemaul israelian ciocăne, cu regularitate, discret la ușile noastre, fără risipă de vorbe. De cele mai multe ori centrat pe tematica conflictului israelito-palestinian, filmul realizat de Ofir Raul Graizer – The Cakemaker – deturnează vechea poveste. Primul lungmetraj al cineastului israelian prezintă o dublă istorie de amor – între homosexualitate și heterosexualitate, pe fondul unui puternic fundamentalism religios. The Cakemaker este un delicat film, poetic și senzual despre iubire și împăcare.

După Brokeback Mountain (Ang Lee, 2006), tema homosexualității (masculină sau feminină) s-a autoimpus în cinema. Receptarea anumitor pelicule, precum La Vie d’Adèle sau 120 Battements par minute (premierele acestora au avut loc în cadrul Festivalului de Film de la Cannes) confirmă această tendință. Fără să întindă prea mult coarda asupra “genului”, The Cakemaker lansează interogații la adresa societății (fracturate) israeliene – interiorul acesteia, profunzimile – pretextând problematica sexualității, dar vizând reziliența (psihologică și socială), depășirea tuturor problemelor.

Așadar, Thomas, un tânăr și talentat brutar neamț, are o aventură cu Oren, un israelian căsătorit. După moartea acestuia, într-un accident de mașină, Thomas pleacă la Ierusalim să găsească anumite răspunsuri. Tăinuind relația sa, începe să lucreze pentru Anat, văduva iubitului său, care deține o cafenea. Deși nu sunt în totalitate kosher și sunt evitate de cei foarte religioși, delicioasele prăjituri preparate de Thomas transformă modestul local într-o adevărată atracție a orașului. Thomas se implică în viața lui Anat mai mult decât credea că o va face, iar inițiala minciună le va acapara întreaga viață.

Nici pomeneală de înșelătorie în faptul că abia după un sfert din film aflăm că unul dintre eroii principali murise într-un stupid accident rutier; decesul reprezintă motorul intrigii și necesită lucru în filigran până la final. Locuind în Ierusalim, Oren (Roy Miller) întreține o relație cu tânărul Thomas (Tim Kalkhof), patiser în Berlin, oraș în care Oren avea unele afaceri. Abia după ce dispare acesta, junele german se pune pe “răscolit” și ajunge în Ierusalim. De îndată ce intră  în discuție cu văduva fostului său iubit, Thomas își dorește să lucreze în cafeneaua acesteia. Talentul de patiser iese la iveală, dar farmecul irezistibil al tânărului tăcut va opera și asupra îndureratei văduve. Relația care se naște între Thomas și Anat este una progresivă. Tim Kalkhof dă dovadă de tact în materie de regie și învăluie spectatorul, actorii sunt dirijați către o interpretare de-o rafinată delicatețe. Muzica/acordurile de pian (Dominique Charpentier) e în tonalitatea perfectă. În primele scene, petrecute în cafeneaua berlineză, șarmul  se instalează     cu rapiditate între cei doi bărbați, iar viața amândurora ia o mare întorsătură.

Orbit de pasiune, Oren încearcă să se consoleze în brațele soției aflate la mii de kilometri, dar nu reușește. Mereu discret, “invizibil”, Thomas îi devenise indispensabil. Ofir Raul Graizer se dovedește un abil mânuitor al detaliilor și reușește – prin arta elipsei – să distileze sentimentele, oferind o sobrietate comunicativă reținută, demnă de toată admirația. Grație celor doi actori din rolurile principale, Tim Kalkhof (Thomas) și Sarah Adler (Anat), care mai mult se privesc decât își vorbesc, și datorită finalului deschis, The Cakemaker se transformă într-o veritabilă bijuterie cinematografică. Montajul surprinzător (ce urmărește scenariul) relevă măiestria de a exprima mult prin puțin: detalii, aparent nesemnficative (prăjiturile, frământarea aluatului, pachețele-cadou,bonurile de casă, rețetele și, mai ales, privirile).

Cineastul fixează lupa asupra unor sentimente contradictorii pentru a indica o societate puternic fracturată: lumea ultraortodoxă și tinerii cu deschidere, care călătoresc, muncesc în lumea occidentală. Cumnatul lui Anat, Moti (Zohar Shtrauss) reprezintă prototipul fundamentalistului, omul rigid care îi amenința existența atât a lui Anat, cât și a junelui german (obsesia sa pentru certificatul de local kosher transfera, de fap, propriile sale idiosincrazii). Argumentul acestui film rezidă într-un schimb cusut cu ață albă: cum pot, oare, doi indivizi maturi, care se confruntă – fiecare în parte – cu aceeași pierdere, să găsească un mijloc comun pentru a depăși suferința comună? Complementaritatea nevoilor acestor persoane văduvite de o mare iubire impinge către granițele comune și face saltul. Anat este cea care trece prima hotarul și se eliberează din mijlocul unei lumi conservatoare printr-o relație condamnabilă.

Portretul femeii topite de suferință este impecabil realizat de expresiva Sarah Adler, uscățiva artistă, exprimă mult printr-o mare economie de mijloace (replici, acțiuni sau machiaj). Gesturile și expresiile chipului său au efect de augumentare a trăirilor. Pe de altă parte, șocul resimțit de tăcutul șovăielnic Thomas este și mai puternic. Tot ceea ce părea incompatibil se dovedește mai mult decât armonizat. Cadrul general reprezntă decorul ce  atribuie roluri unor circumstanțe (mama defunctului e blândă și înțelegătoare, cumnatul e ultraconservator, arțăgos și fixist, copilul e nesigur). Explorarea durerii a scos la iveală nebănuite compatibilități, bulversând în egală măsură eroii de pe ecran, cât și spectatorii. Energia contradicțiilor mișcă și îndepărtează pericolul încadrării într-o prăfoasă melodramă. Scenele se succed după o logică internă personală, dar într-o indiferență politicoasă, precipitându-și eroii spre un punct pe care trebuie să-l anticipeze fiecare.

Sensibil, bogat în semnificații și interogații, menținând o permanent paralelă între două tipuri de legături de iubire, dar și două tipuri de societăți, The Cakemaker indică nevoia spectatorului de a ieși (puțin) din zona sa de confort și de a privi lumea, în ansamblul ei, cu mai multă înțelegere.