Înger, îngeraşul meu…
Îngerul păzitor este una dintre primele făpturi ale imaginaţiei infantile, invocat şi întreţinut de părinţi şi, mai ales, de bunicii posesorului. I se asigură prezenţa la datorie prin chemarea matinală cu o voce fragedă şi o rostire peltică, intimidată însă de mister: “Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu… etc”.
Este personajul cu cea mai frecventă apariţie, de-a lungul relatărilor biblice. Aspectul domestic al acestuia ne stăruie în minte, susţinut cu succes de o vastă şi agreabilă iconografie: îngeraşul are înfăţişarea unui copil grăsuţ, senin, zâmbitor şi dotat – fapt de maximă importanţă – cu două sau, cel mult, şase aripi.
Aripile sunt albe, strălucitoare şi nu prea mari (ca de porumbel). Cei care cred în existența acestei fiinţe secretă un soi de optimism, ştiind că îngeraşul se află mereu în preajma lor, alunecând uşor, de parcă-ar pluti.
Atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament, precum şi scrierile Sfinţilor Părinţi atestă prezenţa îngerului păzitor în peninsula imaginaţiei, oferindu-ne satisfacţia că nu rătăcim în “Sahara închipuirii” după un “vânat” iluzoriu. Definiţia stă aşezată în dicţionar ca o floare de lămâiţă în ierbar: în mitologia populară creștină târzie, s-a ajuns la credința că fiecare om are, de la naștere până la moarte, un înger păzitor al său, un fel de conştiință divină sau un alter-ego.
Întorcându-mă la rafturile memoriei, descopăr rostul, adică profesiunea de bază a îngerașului, aceea de păzitor al oamenilor cu credinţă. “Tu mă-nvață să fac bine!”, cere copilul. Aşadar, paznic al bunelor deprinderi şi al manierelor alese, îngeraşul matinal înseamnă un instrument pedagogic, dar şi o prezenţă agreabilă.
Poezioara-rugăciune, prima versificaţie pe care o învaţă copilul odată cu deprinderea vorbirii prin domesticirea cuvintelor, rebele la pronunțare, îl obişnuia, prin exerciţiu repetat, cu ideea supremaţiei binelui, condiţionată de credinţa omului. Este un “tipar” esenţial moral pentru locuitorii Cetăţii. Bunul-simţ, în traiul de zi cu zi, este tot atât de important ca şi pâinea cea de toate zilele şi trebuie drămuit ca sarea în bucate: el îţi şopteşte, precum greieraşul lui Pinocchio, cum trebuie să calci în viață.
Dacă îngeraşul “se arată”, este semn că asistăm la metamorfozarea acestuia în conştiința binelui. Educaţia începe cu “cei şapte ani de-acasă”, dar trebuie continuată şi întreţiută, cu grijă şi cu perseverență, până la adânci bătrâneți – “Fii ceea ce vrei să fie celălalt pentru tine!”.
