În fiecare din noi sunt destui îngeri care să ne salveze și destui demoni care să ne înghită!
De nimic nu îmi este mai dor, cum îmi este de firesc, umanitate și bunătate. Bunătatea aia caldă, a inimii curate, deschide, neinvadată de frustrări, temeri și complexe.
Paradoxul timpurilor în care trăim este că deși oamenii pretind că au nevoie unii de alții, că vor să fie iubiți, se închid în ei, resping iubirea și croșetează din propriile lor iluzii, lumi în care nimeni nu poate pătrunde. Cumva, nu politica, nu societatea, nu progresismul este cel care ne desparte, ci inima noastră! Ea este singura care poate face separarea și distincția clară dintre bine și rău, ură și iubire, loialitate sau trădare.
O linie, asemeni unui ax al Pământului, care ar trebui să ne treacă prin inimi, ale noastre ale fiecăruia și apoi ale tururor, în orice colțișor de lume ar fi. Această linie, nu trebuie să ne treacă prin inimi ca să ne despartă pe longitudinea și latitudinea omenirii, sufletului, spiritului ci, să ne unească pe toate coordonatele umane!
Nu cred în răutate deplină, cum nu cred în bunătate deplină! În fiecare din noi sunt destui îngeri care să ne salveze și destui demoni care să ne înghită.De noi depinde însă, ce alegem să creștem în inimile noastre: îngerii sau demonii. Și tot de noi depinde ce eliberăm apoi.
Frumosul sau răul!
