Interviu cu Sebastian Marcovici, fotograf oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu
Pe timp de festival, energia emanată de Sibiu iradiază pe o arie extinsă. Trebuie manevrată cu mai multă dexteritate, trebuie tratată cu mai multă delicatețe, dar trebuie să fie şi conservată, astfel încât să poată fi resimțită, la un moment dat, chiar și de cei care nu sunt prezenți la spațiile de joc. Cu asta se ocupă fotografii – cu controlul acestei energii și cu stocarea ei în pixeli, cu procurarea unei dovezi categorice cum că acea energie a existat şi poate exista în continuare.
Sebastian Marcovici, care şi-a început colaborarea cu FITS acum 4 ani, este unul dintre fotografii oficiali ai Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia curentă.
“E foarte important ca un fotograf să își lase amprenta personală pe o fotografie”
– Descrie-te, te rog, în câteva cuvinte.
– Fotografie, muzică, culoare, dinamică.
– Cum îți lași amprenta pe fotografii? Se poate distinge dinamica despre care ai spuns înainte în ele?
– E foarte important ca un fotograf să își lase amprenta personală pe o fotografie. Sunt cel mai mândru de fotografiile despre care pot zice: “Se vede de la o poştă ca poza asta e făcută de mine!”. Sunt doar câteva fotografii despre care să pot spune că au amprenta mea 100%.
– De unde această pasiune pentru fotografie? De când datează?
– De prin 2005-2006. Eu provin dintr-o familie de artişti, de muzicieni, în proporţie de 90%, poate chiar mai mult. În perioada liceului, prin 2003, mă tot gândeam: “Sunt la liceul pedagogic, toți ai mei fac muzică… eu ce fac?!”. N-a fost neapărat o chemare. Eu cred că înainte de a-ți descoperi un talent, trebuie să descoperi pasiunea pentru acel talent, pentru acea artă. Da, e un sentiment pe care orice fotograf, dacă nu-l simte din prima, ar trebui să renunțe la fotografie.
“E o prostie să fotografiezi fără să gândești”
– Descrie în detaliu o zi de FITS, din perspectivă proprie.
– Zilele de FITS de anul acesta sunt printre cele mai grele. Ploaia ne face mari probleme. Cam acesta ar cuvântul-cheie pentru zilele de FITS 2013: ploaia.
Eu trebuie să trec cumva prin toate spectacolele. Fiecare actor emană o energie, eu mergând din spectacol în spectacol tot acumulez acea energie. Încerc să fiu și atent la ceea ce se întâmplă acolo, e o prostie să fotografiezi fără să gândești. Din această cauză e foarte obositor. Deja la jumătatea zilei sunt plin de fel și fel de trăiri, actorii chiar reușesc să-mi transmită stările lor. Ajungem seara, începem de la 7 cu high-lighturile serii. Acolo trebuie să fim focusați ca și când am fi dormit toată ziua până în acel moment. Asta e din nou ceva greu: să-ți dai reset sau shut down și iarăși on.
La sfârșitul zilei e greu: observ că am umplut un card cu 2000 de fotografii. Acum hai să le și selectăm. E greu, dar pot să spun că, deşi festivalul mă solicită cel mai mult (într-un sens bun), e şi favoritul meu dintre toate evenimentele pe care le fotografiez. În fiecare an apare ceva nou, e un challange nou.
– Ce reprezintă muzica pentru tine, în raport cu fotografia? Fiind și membru al unei formații (Domino). Cum poți să hrănești ambele talente?
– E o mare problemă. Ambele necesită timp. Reușesc momentan să fac un echilibru pentru că muzica e pe planul doi, nu e încă chiar atât de high-level. Formația nu există de foarte mult timp, dar crește foarte rapid, ceea ce mă bucură. Muzica, din păcate sau din fericire pentru mine, e în familie. E un microb care e în mine – nu am cum să renunț la el, tot timpul va apărea. Totuşi, fotografia trebuie tratată cu respect și cu multă sudoare.
“Când am aparatul în mână, reuşesc să mă decuplez, să intru într-un oarecare «fairy tale»”
– Pentru tine, care crezi că au fost cei mai buni subiecți ai fotografiilor tale? Care au oferit cea mai multă energie?
– Sunt prea mulți ca să pot da un singur răspuns. Revin la acest subiect: am făcut în 2011 o fotografie cu domnul președinte, Traian Băsescu, înconjurat de preoți, care a câștigat şi niște premii. A fost un subiect foarte delicat. A fost un context politic care m-a favorizat. Eu nu sunt un vânător de așa ceva, nu sunt un paparazzi. Ce e foarte important este că eu fotografiez realitatea. Ce se întâmplă și ce trece prin fața ochilor noștri și noi câteodată nu observăm. Eu încerc să surprind niște lucruri pe care oamenii nu le văd, dar care se întâmplă în mod real, iar câteodată și reușesc.
– Să zicem că vezi un spectacol nu tocmai reușit, dar tu surprinzi un cadru uluitor. Crezi că fotografia aceea are o asemenea putere încât să îi facă “publicitate pozitivă” spectacolului?
– Da, s-a întâmplat acest lucru, dar nu voi da exemple, evident. Mie mi se pare că asta e datoria noastră, să redăm un eveniment exact aşa cum a este el. Dacă eu, în acel eveniment, cât de puţin plăcut a fost el, am văzut ceva special, asta este. După cum am spus, sunt unele lucruri pe care oamenii nu le văd, pentru că noi suntem sictiriţi, sâcâiţi. Probabil de asta eu, când am aparatul în mână, reuşesc să mă decuplez, să intru într-un oarecare “fairy tale”.
– Care a fost momentul tău preferat de la FITS de până acum?
– Momentul preferat, dintr-un punct de vedere oarecum neplăcut, cred că a fost Odiseea, unde a plouat cu găleata, din păcate mi s-au defectat două obiective din această cauză, dar a fost extraordinar – s-a potrivit atât de bine cu spectacolul acea ploaie torenţială. A fost un alt spectacol care se numea „Taci şi joacă!”. Companie japoneză – tineri, extraordinari. Au reuşit să combine mai multe arte; foarte, foarte buni.
– Ce preferi mai mult ca şi cadru: indoor sau outdoor?
– Ambele. Nu se poate face diferenţa. Prefer outdoor dintr-un punct de vedere: trebuie să cauţi tu cadrul acela pe care ţi-l imaginezi atunci când începe spectacolul. Asta nu e posibil la spectacolele indoor. Ţi-ai ocupat un scaun şi apoi e nu te poţi mişca prea mult, îi deranjezi pe alţii. Totuşi, sunt nişte scenografi extraordinari în festival, care pur şi simplu îmi uşurează foarte mult munca. Îmi pun în scenă nişte imagini extraordinare.
– Ce alte proiecte mai ai anul acesta, după FITS?
– Imediat după FITS începe TIFF-ul la Sibiu, apoi vor fi un festival de modă, RedBull Romaniacs, Turul Ciclist, Astra Film Fest, va fi şi CibinFest (înainte sau după Astra Film).
Interviu realizat de Bianca Raluca Mateescu
