Scrisoarea mamei care a demascat șpaga de la Școala 10.
“O învățătoare acuzată, hărțuită și stresată preda la clasă în timp ce o țară întreagă o vedea adresându-li-se cu apelative ca tâmpiți, nesimțiți, oi sau cretini părinților și revoltându-se asupra unor cadouri “sărace”.
S-a lăsat liniștea peste scandalul învățătoarei de la Școala 10, dar se ridica numeroase întrebări… Acest cadru didactic se va întoarce vreodată la catedră? Ce se întâmplă dacă va câștiga contestația asupra deciziei de desfacere a contractului de muncă? De ce legea este atât de vulnerabilă și permisivă, de ce nu sancționează rapid astfel de oameni? De ce părinților le este frică sa denunțe astfel de situații? De ce se îngrămădesc unii părinți să arunce cu cadouri în profesori? Cine este mai vinovat, părinții sau profesorii?
(…)După discuția înregistrată, m-am adresat directoarei școlii care mi-a explicat prietenește că doamna învațătoare este o personalitate a școlii, că urmează să discute cu dumneaei, dar că soluția potrivita care se impune este să îmi mut copilul la o alta clasă. Cu aceeași seninătate directoarea mi-a explicat ca ea nu primește cadouri, primește doar flori și aranjamente și mi-a arătat cu indignare ghivecele modeste de pe birou. Asta după ce, cu o ora înainte, în calitate de Președinte al Comitetului de Părinți al clasei, am mers personal și i-am înmânat doamnei director un coș de Crăciun…
(…)Nu vreau să victimizez sau să afirm cu tărie că sunt împotriva strângerii de bani pentru școală pentru că nu a fost așa. Cred că majoritatea dintre noi suntem dispuși să băgăm mâna în buzunar când este vorba despre copiii noștri. Nu putem să trecem nepăsători peste faptul ca în școli nu sunt condiții, că nu au hârtie igienică, săpun, cretă, căldura, bănci…
(…)A urmat ziua cu 9 ore de ședințe în care a trebuit să îmi explic gestul, nemulțumirile în care am fost întrebată cu stupoare de ce ma plâng de fapt sau dacă eu sunt chiar atât de naivă încât să cred că ele, profesoarele chiar primesc porci cadou. Procesul verbal a trebuit schimbat integral spre nemulțumirea comisiei formată chiar din colegele doamnei învățătoare.
Anomaliile procedurale se țin lanț; învățătoarea investigată predă în continuare, colegele o cercetează, îi desfac contractul de muncă, aceasta atacă decizia și probabilitatea să se întoarcă în sistem sau chiar la școala la care a predat, așa cum își doreste dumneaei, rămâne foarte mare.
Și atunci, câți dintre noi sunt dispuși să scoată la iveala aceste cazuri, să depună plângeri, să dea declarații, iar la final să își dea seama că poate munca le-a fost în zadar?
Rămân cu consternarea că aceasta femeie mai are nesimțirea să vrea înapoi la catedră, că acest lucru este de fapt posibil, dar și cu speranța că noi toți nu vom lăsa acest lucru să se întâmple. Până la urmă, împreună avem puterea să ne punem împotriva curentului.”
(Scrisoarea poate fi citită, integral, pe HotNews.ro)
(foto: Hugh Kretschmer)
Imi amintesc o scena petrecuta in anii 1965, cind eram eleva la un liceu din centrul capitalei (pe aceea vreme nu exista notiunea ”de scoala de fite”). Diriginta noastra , profesoara de istorie scolita inainte de 1945, a intrat in clasa si s-a adresat unei colege de-a noastra, scotind din geanta un pachet: ”te rog sa-i dai mamei tale acest pachet.L-a uitat ieri la mine”. In pauza, tabarind pe eleva respectiva sa ne explice, aceasta ne-a spus ca, urmind sa fie exmatriculata din scoala, pentru absentele nemotivate, mama ei venise la scoala sa se roage de diriginta sa o ”ajute”,incercind sa-i ofere si un cadou. Cum diriginta a refuzat-o, mama ei a prins un moment de neatentie si i-a introdus in geanta cadoul…
La intrebarea: cine sunt vinovatii situatiei de acum, parintii sau profesorii? Raspunsul este unul singur: acei parinti (pe care eu ii numesc ”mirle cu bani”), care considera ca valoarea unui om (mai ales al odraselor)consta in cit de multi bani are individul si se intrec in plocoane cit mai costisitoare date profesorilor si evident al acelor profesori, care renuntind la etica profesionala, accepta plocoanele, devenind ei cu timpul niste nesimtiti cu pretentii. Din pacate, dupa revolutie, numarul acestora a devenit din ce in ce mai mare. PENTRU CA LI S-A PERMIS DE CATRE O SOCETATE DIN CE IN CE MAI CORUPTA. Nenorocira cea mai mare este ca aceste ”obiceiuri” au ajuns sa fie considerate normale.