Experiența mea se rezumă, în mare, la articole scrise pentru instituții ce se ocupă de “vânzare-cumpărare”.
Ei îmi cer să scriu pe temă data, eu scriu și renunț la drepturile de autor în schimbul unei sume. Nu îmi cunosc audiența și audiența nu mă cunoaște pe mine.
WebCultura a fost o ieșire din zona mea de confort, interacțiunea cu publicul cititor fiind o experiență străină pentru mine. Aprecierile au fost multe, fiind foarte modest am să menționez doar câteva: “excelent”, “Vlad Copilul de Aur”, “ești idolul femeilor din România”, “darul Universului pentru oameni” și “ești un Michael Jackson al literaturii românești”. Am fost acuzat de unii, aceștia fiind, evident, geloși pe talentul meu magnific: “băi ăsta, ai uitat o virgulă, aveam pretenții de la un site despre cultură” și “sper să te muște un hamster de gleznă, să simți și tu durerea pe care am simțit-o eu citind rahatul ăsta”.
Trebuie să vă mulțumesc, datorită aprecierilor voastre m-am simțit ca o frumoasă domnișoara într-un bar. Poate chiar o domnișoară ce zâmbește unui polițist, după ce a scăpat de o amendă, fluturând din gene. Apreciez primirea călduroasă, răbdarea și “feedback”-ul vostru. Din nefericire, aprecierile denaturează și pot crea dependență.
Îmi place laicu beibe!
