Hotarul nestatornic al iubirii

Masculin / Feminin – comedie cu accente tragice.

În actualitatea tulbure a secolului al XXI-lea, când rolurile sunt total încurcate între sexe, pare a fi tot mai dificil de trasat o graniță clară între rostul și statutul bărbatului și al femeii. Lia Bugnar se înhamă la un proiect cu grad sporit de dificultate și provoacă spectatorii să răspundă (fiecare, în parte) unor interogații ce țin de sfera umanului. În spectacolul Masculin / Feminin, scenele extrase din existenţa cotidiană, înscrise iniţial în sfera banalului, primesc surprinzătoare valenţe simbolice.

Textul Masculin/Feminin depăşeşte zona lăudabilului dacă ținem seama de mult-teoretizata încurajare a dramaturgiei româneşti. Piesa se reclamă din clasa operelor de valoare. Când se întâlneşte cu un regizor inspirat şi cu actori entuziaşti, dă naştere unui spectacol incitant.  Regizorul-autor colează, deșiră inefabilul feminin și complemantaritatea de tip Yin /Yang. Lia Bugnar focalizează atenția asupra unor suflete pentru care a trăi echivalează cu a te strecura printre legile naturii  ca printre niște curse nevăzute și creează, pe scenă, un micro-univers voit provocator, în care viciul (trădare, bisexualitate, seducție, bestialitate) stă ascuns în spatele paravanului. Personajele chemate la rampă au probleme și psihologii definitorii pentru timpul prezent, căci emanciparea se poate referi doar la faptul că în istoria omenirii au alternat perioadele în care inversiunea /devierea sexuală a fost sau nu tolerată.

Directorul de scenă structurează spectacolul pe două direcții: dialogul de tip “if condition” și backstory prin flashbackuri. Șirul de convenții teatrale este anunțat  chiar din prolog/debut de către Bebele nenăscut (Marius Manole), iar spațiul de joc se organizează în jurul mesei dintr-un interior domestic, cu aer retro: cuplul tradițional care ia supa împreună. Imprimeul feței de masă amintește de pomul cunoașterii. Adam (Andrei Aradits) și Eva (Laura Creț) iau masa în familie. Pe repede-înainte, se vor succeda evenimente șocant-provocatoare iscate de unele destăinuiri ale eroilor. Undeva într-un ungher întunecat, stă ghemuit Bebele nenăscut, care devine raisonneurul piesei, personajul-liant. Ochiul regizorului a tăiat “felii de viață”, sub semnul convenției teatrale (aristotelice) ca un posibil contraatac al invaziei de puritanism de paradă din zilele noastre. Edificiul său s-a sprijinit pe aportul deosebit al actorilor. Piesa vie are un adevăr al ei, valorizat de o distribuție atent aleasă.

În rolul lui Ada(m), Andrei Aradits oferă imaginea labilității, a neputinței de-a lua decizii, iar interpretarea sa capătă nenumărate nuanțe, fin și atent dozate. Ada(m) își găsește timp pentru autocompătimire, forând în trecutul unei adolescențe în care bestialitatea unui viol l-a marcat. Substanța melodramatică a  poveștii este stăpânită, cu măiestrie, de autoarea care-a injectat doza de umor, fie și negru, atenuând unda de patetism. Eficiența decupajului se regăsește în portretele compuse, cu eficiență, de actori. Andrei Aradits face treceri bine controlate între caracterizările comico-dramatice, transferând către spectatori fiorul ambiguităţii şi îndoielii.

Cea care depune (inutile) eforturi de-a penetra universul intim al transexualității este Eva, soția înșelată de o… “femeie”, dar nu o terță persoană. Abandonata e superbă, fidelă, tânără și pasională precum roșul rochiței pe care-o poartă Laura Creț. Soția dispusă să închidă ochii când este vorba despre căutarea bărbatului ideal devine, în ipostazierea tinerei actrițe, un torent născut dintr-un dezastru emoțional. Actriţa manifestă o accentuată sensibilitate dramatică, prin sinceritatea trăirii artistice, ea pune în lumină aderența sufletească la psihologia Evei. Femeia aflată pe lungul drum al compromisurilor succesive reprezintă voința înfrântă și sacrificiul (uneori) inutil, iar Laura Creț face o demonstrație a talentului în scena reîntâlnirii cu Ada(m), într-un contre-emploi (asezonat cu vin roșu) de zile mari.

Ada (Adam după intervenția medicală) devine femeia crispată din pricina celor din jur, incapabili să o accepte, iar incertitudinea sexualității devine o povară mult prea grea. Teodora Stanciu are o sobrietate naturală a recitativului și cucerește publicul încă de la prima sa apariție, de după…paravan.

Aflat mereu la granița dintre reținut și sarcastic, Bebele nenăscut, portretizat de Marius Manole, lansează provocări între adevărurile servite și nevrozele moștenite. În replica modulată de junele actor, forțele eredității ar putea deveni o infirmitate psihologică: ocolirea adevărului. Intervențiile sale se împletesc /completează de minune cu dublul său. Ilinca Manolache este spontană ca expresie și se bucură de populariate datorită replicilor mulate pe poantă. Alchimia dintre cei doi actori (Marius Manole și Ilinca Manolache) se simte în dialogurile spumoase întregite de gesturi șugubețe. Costumele versatile à la bébé le permit gesturi și mișcări ce pun în valoare convingătoarea expresivitate corporală a celor doi actanți.

Concordanța dintre intențiile regizorale și  biruințele actoricești transformă Masculin / Feminin într-o reușită. Plin de imaginație, cu ritm alert, umor spumos, susținut într-o scenografie discretă, cu o distribuție în care contribuţiile individuale sunt mici bijuterii de măiestrie artistică, spectacolul este o plăcută provocare artistică.

Umorul, ca și iubirea, este un lucru mare. Glumele și ironiile, sub o aparentă seriozitate, sunt semne ale umorului. Şi, totuși, râsul e sobru. La fel, iubirea e sobră și ea. Lia Bugnar mai dă o șansă iubirii: “Nu trebuie neapărat să ne naştem ca să ne iubim, deşi iubirea e singurul lucru pentru care merită să te naşti.” Masculin / Feminin rămâne o propunere-alternativă pentru toleranță, dar și pentru nevoia omului de-a mai găsi o speranţă prin iubirea văzută ca o coincidentia oppositorum.