Povestea a doi artiști care, guvernați de aceeași “planetă”, oferă celor din jurul lor bucurie și culoare.
Povestea noastră începe în Brașov, cu o fată numită Laila. O fată care, într-o bună zi, a descoperit în interiorul sau o “ardere” mocnită pentru arta stradală.
“În acel moment, am simțit că sunt cu adevărat liberă”
“Pur și simplu stăteam în camera mea, nu-mi amintesc ce făceam, când, dintr-o dată, m-am întrebat: “ce mi-ar place cel mai mult sa fac?”. Și ca o străfulgerare, am simțit nevoia să mă plimb pe străzi și să las ceva în urmă: un semn, o pată de culoare. Culoare care să ofere ceva celui care o privește: o reacție, un zâmbet, un sentiment de fericire, o surpriză. Culoare… asta ar fi sclipirea aia din ochi. Viață – bucurie! În acel moment, am simțit că sunt cu adevărat liberă.”
Din momentul în care Laila a realizat ceea ce “ardea” să facă, flacăra nu a mai putut fi stinsă. “Cea ce ești nu poate fi înăbușit, odată și odată tot va ieși la iveala! Și ce iese – aia e! La final nu o să conteze dacă ai reușit ceva-cumva, ci doar dacă ai fost tu”, spune Laila.
[citat]Arta poate fi terapie, distracție, meditație, contemplare[/citat]
Și povestea noastră continuă, tot în Brașov: în urmă cu câteva luni, Laila a descoperit în cartierul în care locuiește că o altă “torță” stă să ardă mocnit pentru aceeași pasiune pentru arta stradală. Acesta a fost momentul când Fecks și Laila s-au întâlnit. Fecks este un tânăr ce aruncă bucăți din sufletul și dragostea sa pentru viață pe tot cuprinsul Brașovului prin intermediul semnăturilor sale grafice (tags): “Umor Istic si Fecks”.
“Arta poate fi terapie, distracție, meditație, contemplare. Îi mulțumesc artei că mi-a dat ocazia de a o cunoaște și pentru că mă poarta pe cărările sufletului”, descrie Fecks arta. Așa că nu este nicio mirare că Fecks și-a pus alături propria-i “flacără” de cea a Lailei. Asemenea sateliților, ei gravitează în jurul aceleași pasiuni.
“Cea mai colorată și vibrantă stradă care a existat vreodată”
O pasiune simbolizată de planeta Neptun. Acest concept al “Neptunului” a pornit de la faptul că atât Fecks cât și Laila locuiesc pe strada Neptun.
Fecks percepe Neptunul ca pe “o vibrație specială care ne aduce împreună nu doar pe mine și Laila, ci ne unește pe toți cei care locuim aici”. Mai mult decât un simbol al “rezonanței” dintre artiștii noștri, Neptun este un vis.”Cred că despre asta e vorba: a face visul realitate.Cu dorința îl hrănesc. Deja pe ici, pe colo, lucrurile se întâmplă și pentru mine și pentru ceilalți. Adică e un întreg, din care eu învăț împreună cu ceilalți. Visez ca Neptunul să fie cea mai colorată și vibrantă stradă care a existat vreodată, sau una dintre acele străzi care vibrează. Un loc, o oaza de culoare și de bucurie, în care nu doar pereții să fie expresivi, dar și oamenii… și de aici mai departe, peste tot”, spune Laila
Ce se întâmplă însă când mai multe suflete “orbitează” în jurul aceleiași pasiuni pentru a manifesta și împărți împreună culoare Poate fi arta o punte între diferențe de percepție, între prejudecăți și norme sociale? Să fie culoarea acel efect Placebo care să facă oamenii să simtă cu adevarat “întregul” din care cu toții facem parte?
Povestea unei nopți de iarnă
Cerul înstelat al unei seri de decembrie a fost “martorul” unei întâmplări care poate da un răspuns pozitiv la aceste întrebări. În timp ca Fecks ți Laila făceau pictură murală dintr-un perete scorojit și abandonat, un om care făcea curățenie prin jurul parcului s-a apropiat, atras ca o libelulă de lumină: și-a lăsat mătura, a luat și el o pensulă și a început să adauge culoare alături de Fecks și Laila. Astfel, omul nostru a măturat mai mult decât mizeria din parc, a “măturat” concepții conservatoare despre rolul artei și a adus pictura în stradă la un alt nivel. Este un nivel al umanului, a nevoii preistorice a omului de a se manifesta liber, de a face din lumea urbana o “galerie” de artă în care sentimentele să fie cele puse la expoziție.
Laila a privit dintotdeauna pictura ca pe o terapie, însă experiența avută cu acel om i-a demonstrat faptul că este mai mult decât atât: “Dacă ești deschis, lucrurile se întâmplă. De ceva vreme asta simt, că nu eu trebuie sa aduc culoare, oricine altcineva o poate face în locul meu. Suntem foarte conectați, omul acela care a apărut lângă noi din senin, putea la fel de bine ca, în noaptea aceea, în loc să facă curățenie în tot Brașovul, sa picteze pereți și eu să fac curățenie în locul lui. Colaborăm și fiecare manifestă ce dorește. În el am văzut un frate, un suflet drag și, în ochii lui, recunoașterea că suntem la fel”.
[citat]Frumosul izvorăște din inimă și nu poate fi recunoscut decât de o inimă[/citat]
Arta poate fi admirată și “gustată” la un nivel superior în muzee, mari galerii de artă și alte locuri special amenajate. Dar. până la urmă, cea care face diferența între kitsch și adevărata exprimare a frumosului este inima, indiferent că este vorba de aprecierea artei din muzeele marilor centre culturale sau “explozia” de creativitate din metrouri sau de pe ziduri. Frumosul izvorăște din inimă și nu poate fi recunoscut decât de o inimă. Așadar, putem spune că inima este estetul cel mai calificat să spună ce este arta stradală.
“Am trecut pe aici să-ți spun că te iubesc!”
Inima de artistă a Lailei susține că arta stradală “este o conexiune între interior și exterior, dar și o forma de detașare. O dorință de a face drumul mai frumos”. Sau cum o descrie Fecks: “distracția culorilor în stradă, însoțită de un sentiment”. Printre emoțiile puse la “expoziție” prin picturile de pe Neptun se regăsesc armonia, iubirea, optimismul, bucuria, acceptarea și iertarea. Însa cea mai vibrantă este iubirea. Dacă ar fi sa transmită ceva prin cuvinte fiecărui trecător ce observă desenele de pe Neptun, cuvintele Lailei ar fi: “Am trecut pe aici să-ți spun că te iubesc!”.
[citat]Tu de ce nu ai putea să faci asta?[/citat]
Ce-ar fi să-i lăsăm pe Laila și Fecks să ne educe spiritul? Haideți să învățăm din picturile lor o lecție pe care nu o putem învăța de pe băncile școlii. O lecție care ne împiedica de prea multe ori să trecem examenul vieții, rămânând restanțieri pentru totdeauna: dacă Laila si Fecks pot spune tuturor “te iubesc” prin intermediul artei lor, tu de ce nu ai putea să faci asta chiar și fără o pensulă în mână?
Omenirea are nevoie mai mult decât oricând să învețe să rostească aceste două cuvinte :”te iubesc!”. Sunt cuvinte care de cele mai multe ori se pietrifică – se lovesc uneori de clișeizare, uneori de neputință – și se opresc la granița dintre buze și rostire. Iar noi trecem mai departe, viețuind și supraviețuindu-le. Fără a ne gândi vreo clipă câte gânduri negre se pot risipi prin simpla rostire a acestor doua cuvinte magice:”te iubesc”.
