O rochie de mireasă. Trei generații. Și o frumoasă poveste.
August, 1944. Maiorul Claude Hensinger, pilotul unui bombardier B-52, se întorcea împreună cu echipajul său dintr-un raid asupra Japoniei. O defecțiune tehnică a provocat aprinderea unui motor, iar parașutele s-au dovedit a fi salvarea lor. Și tot ele aveau să protejeze echipajul de frigul nopții după ce au reușit să aterizeze pe stâncile din Himalaya.
Recunoscător, Claude Hensinger avea să păstreze parașuta. Ajuns acasă după terminarea războiului a început să se întâlnească cu Ruth, fata pe care o știa și o îndrăgea încă din copilărie. După ce a curtat-o aproape un an, și-a luat inima în dinți și, dăruindu-i o cutie din carton, i-a spus: “Mi-aș dori să îți faci rochia de mireasă din parașuta mea. Este cea care mi-a salvat viața”. Aceasta a fost cererea lui în căsătorie.
Ruth a acceptat fără să ezite. Și a început să se gândească cum ar putea transforma imensa pânză într-o rochie. Apoi a văzut în vitrina unui magazin o rochie de mireasă inspirată din “Pe aripile vântului” și, cu ajutorul unei croitorese locale, a prins să pună la cale o mică minunăție. O minunăție pe care Claude Hensinger avea să o vadă abia pe 19 iulie 1947, ziua în care s-au căsătorit. Această minunăție.
25 de ani ma târziu, rochia avea să fie purtată de fiica lor, Susan.
Iar după alți ani, în 1989, rochia avea să fie purtată din nou, de data aceasta de către mireasa lui David, nepotul lor.
În 1990, rochia a fost donată Muzeului Smithsonian. Și, un ultim “amănunt”: rochia încă mai păstrează o mică pată din sângele lui Claude Hensinger rezultată în urma impactului cu stâncile, atunci, în 1944, când încă nu știa unde avea să îl parașuteze viața.
