Se-aprinde noaptea-n depărtare peste orașul obosit,
Luminile iscate-n zare ard orizontul infinit
Lăsând in urmă curcubee fără de forma si culoare,
Un blând parfum de azalee pătrunde negrele hotare…
Prin fumul dens de la țigară fantome dragi mi-apar în minte,
În gand, acorduri de chitară transpune sunetu’-n cuvinte,
Același vis plin de magie m-adoarme-ncet, chinuitor,
Iar sufletul nu vrea să știe c-am obosit să-mi fie dor…
Dorința freamătă ascunsă de zâmbete nepăsătoare
Ne-mpărtășită, e răpusă și aruncată în uitare
Dar nu se-ndură să rămână și din cenușă iar răsare
Să mistuie într-o furtună, întregul vis dintr-o suflare…
Prin crăpăturile de zi, încet se furișează gândul,
Aleargă printre umbre vii dansând cu florile si vântul
Același dans nebun de dor, născut de-al inimii abis
Unde se-adună prea ușor frânturi dintr-un destin nescris…
Clepsidra nopții nu mai cerne al stelelor mărunt nisip,
Nici valul mării nu dă semne c-ar fi uitat același chip
Ce veșnic se-oglindește-n șoapte, pe buze murmur ne-ncetat,
Un strigăt surd se rupe-n noapte dar prea târziu, căci a plecat…