Fotografia unei mari iubiri

Probabil singura fotografie prezentându-l pe Mihai Eminescu alături de Veronica Micle.

Ca orice femeie îndrăgostită, Veronica Micle își dorea mult să se fotografieze alături de Mihai Eminescu, alesul inimii sale (și nu doar ea era cel care îl presa în acest sens: Harieta, sora poetului, îl dojonea adesea pentru numărul mic de fotografii pe care și le face).

Dorința avea să i se îndeplinească în aprilie 1888 când, după spusele lui Slavici, cei doi îndrăgostiți aveau să se fotografieze la Botoșani. O fotografie care, din nefericire, nu s-a păstrat. În același an însă, se pare că Veronica Micle și Mihai Eminescu s-au fotografiat și în București, împreună cu un grup de scriitori și actori. Iar fotografia este aceasta.

Eminescu-Micle-1

O fotografie realizată pe malul Dâmboviței (proaspăt canalizată și cu un gard protector refăcut), chiar în fața a ceea ce noi astăzi numim “Hanul lui Manuc”. În acea vreme, clădirea se numea “Hotel Dacia”, găzduia o sală de spectacole, iar grădina adăpostea “Teatrul de vară”. Un teatru de vară iluminat cu peste 2000 de becuri cu gaz, având două rânduri de loji – cu intrări separate – locuri la stal numerotate și scaune împrejurul meselor.

Fotografia a fost dăruită de actorul Nicolae Soreanu, în semn de prețuire, ucenicului tipograf Nicolae Teodorescu, cel care realiza afișele pentru Teatrul Național. O fotografie care s-a transmis din generație în generație în familia Teodorescu, împreună cu explicațiile oferite de către Soreanu. Potrivit acestor explicații, personajul din rândul din dreapta sus, cu mustăți proeminente, purtând pe cap o pălărie, este chiar Mihai Eminescu. În dreapta sa, purtând o pălărie vieneză, cu panglică, se află Veronica Micle, iar în stânga poetului, se găsește Al. Vlahuță. Și, nu în ultimul rând: în prim-plan se află I. L. Caragiale, duelându-se cu bastonul cu Ștefan Iulian (actor care jucase pe scena Teatrului Național în piesa de debut a lui Caragiale, “O Noapte Furtunoasă”), care ține în mână o sabie din recuzită.

Eminescu-Micle-2

Într-adevăr, în primăvara lui 1888 Eminescu venise în Capitală, la stăruința Veronicăi. Însănătoșit, poetul își reluase activitatea de gazetar, mergea la teatru (Veronica Micle frecventa cu plăcere Teatrul Național) și era văzut prin cafenele. Și, fără îndoială, există asemănări evidente între personajul din imagine și această fotografie din 1885, despre care se știe sigur că este a lui Eminescu (doar despre aceste patru fotografii se știe cu siguranță că îl reprezintă pe Mihai Eminescu).

(surse: 1, 2)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. Madalin Focsa

    “Un simplu fals, demontat cu dovezi de dl Emanuel Badescu de la Biblioteca Academiei, il citez:
    Emanuel Badescu De un sfert de veac circulă prin București această fotografie! Diverse persoane cultivate și bine intenționate au trecut pe la Cabinetul de Stampe ca să o autentific. De fapt ca să cad de acord că l-ar reprezenta pe Eminescu într-un grup aflat în fața Hanului Manuc. Le-am explicat cu dovezi iconografice dinainte că se înșală profund. Pur și simplu refuzau să accepte realitatea fotografică. Clădirea din spate este fostul Hotel Rally, ce adăpostește Teatrul Maria Filotti: Hanul Manuc nu are cupola vizibilă în dreapta imagini și nici ornamentul pentru ceas existent și astăzi pe clădirea teatrului amintit! Este Centrul Brăilei la finele secolului al XIX-lea, care se numea Piața Sfinții Mihail și Gavril după hramul bisericii din stânga! Încă un detaliu: Eminescu avea o înălțime de până 1,70, era mai mult scund decât înalt. Argumentul că bărbatul din grup are o mustață asemănătoare cu a poetului nu are nicio relevanță, mai ales pentru o epocă când majoritatea bărbaților aveau mustață. Singura valoare a fotografiei este strict documentară și privește exclusiv istoria Brăilei.”

Adaugă comentariu