Privite la microscop, lacrimile de tristețe diferă de cele de bucurie?
În urmă cu cinci ani, Rose-Lynn Fisher a demarat un proiect fotografic inedit:
“Proiectul “Topologia lacrimilor” a început într-o perioadă de schimbări în plan personal, de pierderi și de lacrimi din abundență. Într-o zi m-am întrebat dacă lacrimile mele de durere arată diferit de lacrimile de bucurie și mi-am propus să examinez acest lucru cu mai multă atenție. Ani mai târziu, această serie conține o gamă largă de lacrimi – propriile-mi lacrimi, dar și ale altor persoane – de la lacrimi de exaltare la lacrimi provocate de ceapă, de la lacrimi de durere, la lacrimi provocate de frustrare, respingere, de la lacrimi provocate de luarea unor decizii, la lacrimi provocate de râs, de căscat, de naștere și renaștere și multe altele. Fiecare lacrimă conținând mica sa poveste.”
Lacrimi provocate de schimbare
Lacrimi provocate de reîntâlnire
Lacrimi de durere
Lacrimi provocate de râs
Lacrimi provocate de ceapă
Lacrimi provocate de sentimentul unui sfârșit și al unui nou început
“Lacrimile sunt mediul limbajului nostru primordial în momente inexorabile – ca acelea ale morții, fundamentale – ca acelea ale foamei sau complexe – ca un ritual al unei treceri. Tăcute și spontane, lacrimile ne eliberează în fața revenirilor, reunirilor și catharsisului: lăsând frâu liber lacrimilor, ne eliberăm de vechiul contur. Este ca și cum fiecare dintre lacrimile noastre poartă cu sine un microcosmos al experienței umane colective, la fel ca picătura unui ocean.” (Rose-Lynn Fisher, The Topography of Tears)
(via)
Studiile lui Masaru Emoto asupra apei au dovedit acest fapt, mai curand decat cele ale doamnei Fisher.
Extraordinar !!!