Cinefilii bucureşteni sunt invitaţi să participe vineri, 25 mai 2012, de la orele 19.00, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu (str. Eforie nr. 2), la deschiderea Festivalul filmului japonez.
Ediţia din acest an va avea loc în perioada 25-30 mai 2012, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu. Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Japoniei şi Japan Foundation în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română.
Actuala selecţie care are drept motto “dragostea şi tinereţea reflectate în diferite epoci” cuprinde pelicule mai vechi şi mai recente, incluzând ca genuri filmul istoric, drama psihologică, comedia, etc, în încercarea de a contura o imagine cât mai variată a cinematografiei japoneze. Vor fi proiectate opt filme de lung metraj din creaţia regizorilor Kazuyuki Izutsu (“Golanii din Kishiwada”), Kumashiro Tatsumi (“Scrisoare de dragoste”), Shohei Imamura (“Eijanaika” şi “Zegen”), Junji Sakamoto (“Clubul Shinchugun”), Kozaburo Yoshimura (“Povestea lui Genji”) şi Heinosuke Gosho (“Tinerele din Izu” şi “Femeia negurilor”).
Primele două pelicule sunt subtitrate în limba română, restul filmelor din program având subtitluri numai în limba engleză.
Intrarea publicului este liberă!
Programul Festivalulului filmului japonez
[citat]Vineri, 25 mai, ora 19:00
GOLANII DIN KISHIWADA / KISHIWADA SHONEN GURENTAI
Color, 1996, 106 min (subtitl.rom)
Regia: Kazuyuki Izutsu
Distribuţia: Hiroyuki Yabe, Takashi Okamura, Nanako Okochi, Daisuke Miyagawa, Yuji Tatsumi, Kozo Tatsumi, Hiroyuki Miyasako, Hoka Kinoshita[/citat]
Acţiunea se petrece în cartierul muncitoresc Kishiwada din Osaka, pe la mijlocul anilor ‘70. Adolescentul Chunba şi colegii lui de şcoală Kotetstu, Akira, Sanda şi Gaira duc o existenţă la marginea delicvenţei, principala lor preocupare fiind să se bată cu membrii celorlalte găşti din cartier într-un nesfârşit joc al violenţei şi răzbunării. Ei chiulesc de la şcoală şi îşi petrec majoritatea timpului răfuindu-se cu rivalii Sada şi Ando.
Într-una din zile, Chunba şi Kotetsu se duc la şcoala lui Ando şi Sada şi îi snopesc în bătaie. În urma încăierării, Chunba este trimis în faţa tribunalului pentru minori. Acum îşi face apariţia şi mama băiatului care trebuie să inventeze o întreagă poveste pentru a convinge instanţa că Chunba este nevinovat. Între timp, Chunba şi Kotetsu reuşesc cu chiu cu vai să termine gimnaziul şi ajung la liceu. În noul mediu, cei doi încep o altă serie de răfuieli cu golanii liceului. Într-una din confruntări îl atacă pe bătăuşul Gorilla cu o bâtă de baseball în faţa clasei, incident care face ca Chunba să fie retrimis la tribunalul pentru minori. Mama sa este nevoită să inventeze o altă poveste pentru a-l salva.
Abia scăpaţi de probleme, Kotetsu şi Chunba se gândesc la o altă şmecherie pentru a face bani – se dau drept membri ai Yakuza şi încearcă să dea lovitura la maşinile de jocuri de noroc. Atrag însă atenţia adevăraţilor Yakuza şi, pentru a se salva, cei doi sunt nevoiţi să se predea poliţiştilor. Mama lui Chunba îşi face din nou apariţia, însă îl avertizează că este pentru ultima oară când îi acoperă faptele. Scăpând şi de astă dată, cei doi îşi caută de lucru la un restaurant. Aici Chunba este atacat de fostul şef al lui Gorilla şi, ca să se apere îl cheamă în ajutor pe Kotetsu şi pe ceilalţi membrii ai bandei, iar de aici şi până la instanţa pentru minori nu mai este decât un pas…
Regizorul Kazuyuki Izutsu, cunoscut pentru un alt film despre tinerii delicvenţi („Gaki teikoku” realizat în 1981) se apleacă şi de această dată cu umor şi cu un aer melancolic de realism asupra mediului marcat de sărăcie şi de lipsă de perspectivă a tinerilor aflaţi la marginea societăţii.
[citat]Sâmbătă, 26 mai
ora 16:00
SCRISOARE DE DRAGOSTE / KOIBUMI
Color, 1985, 108 min (subtitl.rom)
Regia: Tatsumi Kumashiro
Distribuţia: Kenichi Hagiwara, Mitsuko Baisho, Motoyoshi Wada, Keiko Takahashi, Kaoru Kobayashi[/citat]
Într-o bună zi, Kyoko Takehara, o jurnalistă de succes, află că soţul ei, Shoichi, un profesor mediocru la un liceu de artă, a părăsit-o. Căutându-i prin lucruri, ea găseşte o scrisoare de la o fostă iubită a soţului ei, Etsuko, prin care femeia îl anunţa că este bolnavă şi că urmează să fie internată în spital. Kyoko mai află cu surprindere că Shoichi şi-a dat demisia de la şcoală şi că a fost reţinut de poliţie în urma unei încăierări la beţie.
Fosta iubită a bărbatului, Etsuko, îl cunoscuse pe Shoichi înainte ca acesta s-o întâlnească pe Kyoko. Cei doi se despărţiseră, iar femeia, neconsolată, nu se mai căsătorise niciodată după-aceea. Etsuko îl vizitase pe Shoichi cu două săptămâni înainte ca acesta să-şi părăsească familia pentru a-i mărturisi că este grav bolnavă şi că mai are doar câteva luni de viaţă. Ea voia să-l mai întâlnească o dată înainte de a muri.
Prins între dragostea pentru soţie şi amintirea fostei iubiri, Shoichi decide să-şi părăsească familia şi să se dedice îngrijirii lui Etsuko. Sub o identitate falsă, Kyoko o vizitează pe Etsuko la spital. Şocată de ce vede şi din compasiune pentru muribundă, ea hotărăşte să divorţeze pentru a-i oferi lui Shoichi posibilitatea de a se căsători cu fosta iubită. Între timp, Kyoko îi mărturiseşte lui Suguru, fiul lor de şapte ani, povestea de dragoste în care este implicat tatăl lui.
Etsuko primeşte cererea în căsătorie, dar temându-se că acest lucru va distruge familia lui Shoichi, încearcă să se sinucidă. Shoichi este sfâşiat între cele două iubiri şi se afundă şi mai tare în depresie. Pentru a curma suferinţa tuturor, Kyoko hotărăşte să se sacrifice, reuşind în cele din urmă să obţină divorţul. În final, ea apare la ceremonia de căsătorie a celor doi şi, sub pretextul că-i înmânează certificatul de divorţ, îi transmite lui Shoichi o scrisoare de dragoste.
Filmul are la bază romanul lui Renjo Mikihiko ce ilustrează agonia unui cuplu în care soţul îşi părăseşte soţia şi copilul pentru a se reîntoarce la fosta sa dragoste. Se spune că Mikihiko ar fi scris romanul avându-l drept model pentru personajul masculin chiar pe actorul Kenichi Hagiwara, protagonistul lui Shoichi din film.
[citat]Sâmbătă, 26 mai
ora 19:00
EIJANAIKA
Color, 1981, 151 min, (subtitl. engl.)
Regia: Shohei Imamura
Distribuţia: Kaori Momoi, Shigeru Izumiya, Ken Ogata, Shigeru Tsuyuguchi, Masao Kusakari, Yuko Tanaka, Yohei Kono, Minori Terada, Mistuko Baisho, Tsutomu Hiura[/citat]
Acţiunea are loc în Edo (vechiul nume al capitalei Tokyo de astăzi), între anii 1866-1868. Este al doilea an al epocii Keio şi Japonia traversează o perioadă agitată din punct de vedere politic şi social, în care se prefigurează apariţia unei noi epoci – Restauraţia Meiji.
Tânărul Genji se reîntoarce din America. În urmă cu şase ani, în timp ce transporta mătase în largul coastelor portului Yokohama, ambarcaţiunea lui suferă un naufragiu. Genji este salvat de membrii unei nave americane care se găsea prin apropiere şi ajunge în America. Deşi noul continent este pentru el un adevărat paradis, un tărâm al libertăţii totale, Genji nu încetează nici o clipă să se gândească la ţara natală şi la soţia sa, Ine. Revenit în Japonia, descoperă că Ine îşi părăsise căminul. O caută peste tot şi în cele din urmă o găseşte într-un cartier rău-famat din Edo, raiul hoţilor, cerşetorilor şi prostituatelor, unde femeia lucrează ca dansatoare sub un alt nume. Încercând să ajungă la ea, Genji începe să-i cunoască pe oamenii locului: Sanji, Gon, Magoshichi, Furukawa. Află că Ine este amanta lui Kinzo, stăpânul absolut al cartierului, un comerciant abil care a făcut avere de pe urma vânzării de arme către shogunat. Genji încearcă să o convingă pe Ine să plece împreună în America, însă Ine refuză. Între timp, situaţia politică la Edo devine tot mai tensionată, iar Kinzo şi subordonaţii săi încearcă să ridice populaţia împotriva reprezentanţilor puterii. Sunt zorii mişcării „Eijanaika” („De ce nu?”), mişcare populară care a apărut în 1867 iniţial în Kyoto şi Osaka, pentru ca mai apoi să se răspândească în regiunile de nord şi de vest ale ţării şi către capitala Edo. Oamenii îşi strigă nemulţumirea împotriva clasei conducătoare ieşind în stradă, dansând şi strigând „Eijanaika”. Genji se alătură şi el mulţimii. În busculada care se creează, un contingent de infanterie deschide focul şi Genji este împuşcat.
Filmul realizat de un mare maestru al cinematografiei japoneze, Imamura Shohei, descrie atmosfera epocii care a precedat Restauraţia Meiji din 1868, un moment important în istoria modernă a Japoniei. Ca în mai toate creaţiile sale, Imamura Shohei se concentrează şi de astă dată asupra destinelor oamenilor simpli şi a celor aflaţi la marginea societăţii.
[citat]Duminică, 27 mai
ora 16:00
CLUBUL SHINCHUGUN / KONO YO NO SOTOE-CLUB SHINCHUGUN
Color, 2003,123 min (subtitl. engl.)
Regia: Junji Sakamoto
Distribuţia: Masato Hagiwara, Joe Odagiri, Shunsuke Matsuoka, Jun Murakami, Shea Whigham, Peter Mullano[/citat]
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, jazzul era interzis în Japonia fiind considerat drept „muzica inamicului”. În ciuda acestei interdicţii, existau destui tineri care ascultau pe ascuns discuri cu muzică de jazz. După 1945, o dată cu trupele americane de ocupaţie, jazzul a revenit în Japonia mai plin de forţă şi de vigoare ca niciodată.
Plasat pe fundalul tulbure al acelei perioade, filmul ilustrează povestea unui grup de tineri japonezi care cântă jazz în cluburile destinate militarilor americani din perioada ocupaţiei de la sfârşitul anilor ‘40. În noianul pestriţ de artişti profesionişti şi amatori, tinerii muzicieni se îngrămădesc în camioanele care aprovizionează bazele militare pentru a ajunge să susţină concerte pentru soldaţii americani. În anii de lipsuri şi sărăcie care au marcat începutul ocupaţiei, cluburile reprezentau o adevărată mină de aur pentru oricine reuşea să lucreze acolo.
Fiecare dintre tinerii muzicieni îndrăgostiţi de jazz are propria sa dramă: unuia i-au murit părinţii în timpul bombardamentului de la Hiroshima, altul are un frate în puşcărie. Poveştile lor de viaţă se întretaie cu cele ale unor personaje pitoreşti: un tânăr cântăreţ care aspiră la celebritate, un veteran schilodit în război care încearcă să-şi reia cursul normal al existenţei, membrii unei găşti de copii vagabonzi care se ocupă de furtişaguri în cele mai neaşteptate locuri şi situaţii. Însă ceea ce le marchează cariera şi viitorul este prietenia pe care o leagă cu unul dintre soldaţii americani care le devine şi mentor într-ale muzicii.
Regia şi scenariul peliculei sunt semnate de Junji Sakamoto, un apreciat regizor japonez recunoscut pentru creaţiile sale independente, prezentate în cadrul a numeroase competiţii internaţionale precum festivalurile de film de la San Sebastian, Rotterdam, Berlin.
[citat]Duminică, 27 mai
ora 19:00
ZEGEN
Color, 1987, 124 min (subtitl. engl.), 1987
Regia: Imamura Shohei
Distribuţia: Ken Ogata, Mitsuko Baisho, Ko Chun Hsiang, Mitsuzo Ishii, Norihei Miki[/citat]
Acţiunea se desfăşoară în Hong Kong, China, Singapore şi Malaezia, începând cu anul 1901 până la cel de-al Doilea Război Mondial.
Muraoka Iheiji este un naţionalist japonez care în 1901 debarcă în portul Hong Kong neavând nimic altceva decât hainele de pe el. Găseşte de lucru la Shimada, un bărbier local, şi după doi ani, în preajma războiului, Consulatul japonez îl trimite în Manciuria pentru a-i spiona pe ruşi. Se foloseşte de prostituata Tome pentru a culege informaţii, însă după un timp aceasta este luată de poliţie şi mai târziu este găsită moartă. Muraoka se reîntoarce la Hong Kong şi află că iubita sa, Shiho, care lucrase ca prostituată în Singapore, este în sfârşit liberă.
Cu aceeaşi ocazie descoperă că piraţii din zonă obligă femeile să se prostitueze şi pune la cale un plan pentru a le salva. Dar situaţia se complică în mod neaşteptat şi Shiho îl încurajează să devină proxenet. În cele din urmă, el decide că este spre binele tuturor ca femeile să-şi practice în continuare meseria, având astfel posibilitatea de a câştiga mai mulţi bani. Auzind că în Malaezia se caută prostituate, Muraoka pleacă într-acolo împreună cu Shiho. Ajunşi acolo îl întâlnesc pe Wang, un fost client al lui Shiho în Singapore şi şef al lumii interlope din regiune care reuşeşte s-o seducă din nou pe aceasta. Între timp, Muraoka plănuieşte să creeze noi bordeluri în care să aducă femei din Japonia. În plină criză economică generată de războiul ruso-japonez din 1904, afacerea sa înfloreşte şi Muraoka se mută într-un conac imens pe o plantaţie de cauciuc. Între timp, managerul său, Chota îi fură banii pentru a-şi putea plăti datoriile pe care le are faţă de Wang. După un timp, Guvernul japonez decide să stopeze prostituţia, iar Muraoka este pus în situaţia de a pierde tot. Wang se oferă s-o cumpere pe Shiho, iar aceasta este de acord să-l urmeze. Părăsit de iubită, Muraoka se mută la ţară cu câteva prostituate pe care le numeşte „soţiile sale spirituale”. Când armata japoneză invadează Malaezia la începutul celui De-al Doilea Război Mondial, el întrevede în sfârşit posibilitatea de a crea bordelurile la care a visat întotdeauna…
Această comedie neagră cu accente de satiră socială realizată de apreciatul regizor Imamura Shohei este una dintre puţinele producţii japoneze care zugrăveşte viaţa femeilor de moravuri uşoare.
[citat]Luni, 28 mai, ora 16:00
POVESTEA LUI GENJI / GENJI MONOGATARI
Alb/negru, 1951, 124 min (subtitl. engl.)
Regia: Kozaburo Yoshimura
Distribuţia: Kazuo Hasegawa, Michiyo Kogure, Mitsuko Mito, Machiko Kyo, Nobuko Otawa, Denjiro Okochi, Yuji Hori[/citat]
Acţiunea are loc la jumătatea secolului al X-lea la Kyoto, capitala de la acea vreme a Japoniei şi în oraşele Suma şi Akashi. Kiritsubo, favorita împăratului, dă naştere unui băiat pe nume Hikaru, însă intrigile de la curte şi sănătatea precară o obligă să rămână ţintuită la pat şi să moară de tânără, lăsându-şi fiul orfan la doar 5 ani. Anii trec şi băiatul devine un tânăr chipeş care primeşte numele de Genji. Crescut la curtea imperială, el urcă rapid în ierahie şi atrage în scurt timp interesul doamnelor de la palat. Genji se căsătoreşte cu Aoinoue, fiica unui înalt funcţionar imperial care este însă o femeie rece şi distantă, ceea ce face ca nu după mult timp tânărul să se îndrăgostească de Fujitsubo, soţia împăratului, care seamănă izbitor de mult cu mama pe care a pierdut-o în copilărie.
Genji se îmbolnăveşte şi pleacă într-o zonă muntoasă pentru a-şi recăpăta puterile şi acolo, într-o mănăstire de călugăriţe o întâlneşte pe Murasakinoue pe care o aduce cu el la palat. El află că Fujitsubo este însărcinată şi zvonurile referitoare la o legătură nepermisă între cei doi încep să circule la palat. Genji pleacă la Suma. Între timp i se caută o altă soţie în persoana lui Awaji, o tânără ce locuieşte în Akashi, nu departe de Suma. Aflând despre aceste planuri, Yoshinari, iubitul lui Awaji, încearcă fără succes să-l omoare pe Genji. Acesta află că împăratul a murit şi este nevoit să se întoarcă la Kyoto. Acolo îl aşteapă Murasakinoue care între timp a crescut, transformându-se într-o tânără atrăgătoare. Fujitsubo, soţia împăratului, pentru care Genji făcuse o adevărată pasiune, se îmbolnăveşte şi moare.
Filmul are la bază romanul „Genji Monogatari” („Povestea lui Genji”) al scriitoarei japoneze Murasaki Shikibu, lucrare considerată drept primul roman scris din lume, datând de la începutul secolului al XI-lea. Filmul realizat în 1951 de Kozaburo Yoshimura este prima ecranizare a celebrului roman (până în 1945 fusese interzisă orice încercare de ilustrare a poveştilor de dragoste de la curtea imperială) recreând în acelaşi timp viaţa şi obiceiurile din epoca Heian (794-1192).
[citat]Marţi, 29 mai, ora 15:00
TINERELE DIN IZU / IZU NO MUSUME-TACHI
Alb/negru, 1945, 74 min (subtitl. engl.)
Regia: Heinosuke Gosho
Distribuţia: Mitsuko Miura, Reikichi Kawamura, Momoo Shimoto, Shin Saburi, Michiko Kuwano, Takeshi Sakamoto[/citat]
Acţiunea se petrece în peninsula Izu din Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe malul apei, femeile de la templu cântă la koto, un instrument tradiţional cu coarde. Sugiyama Bunkichi, proprietarul unui restaurant din zonă, este fericit să le audă cântând, gândindu-se că, dacă n-ar fi ele, această frumoasă tradiţie ar dispare. Miyauchi Kiyoshi, un tânăr ofiţer din clasa nobiliară, ajunge în oraş şi caută un loc de dormit, însă templul este plin de refugiaţi. Îndrumat de localnici, ajunge la Bunkichi care se învoieşte să-l primească sub acoperişul casei sale, în care, de la moartea soţiei, el locuieşte împreună cu cele două fiice ajunse la vârsta măritişului, Shizue şi Tamiko. Kiyoshi nu aşteaptă să fie rugat de două ori şi se instalează imediat, începând să dea ordine şi să se poarte ca şi cum el ar fi adevăratul stăpân al casei, tachinând-o la tot pasul pe Tamiko.
Shizue, care tocmai a împlinit 25 de ani, se îndrăgosteşte de Miyauchi. Între timp, necunoscând sentimentele pe care fiica sa le nutreşte pentru Miyauchi, Bunkichi îi povesteşte directorului unei întreprinderi din zonă despre ce partidă bună ar fi pentru fiica sa tânărul ofiţer care stă la el în gazdă, şi vine cu propunerea de a-i face cunoştinţă acesteia cu Miyauchi. În ciuda bunelor intenţii, Bunkichi este dojenit de toată lumea pentru încurcătura creată, iar Miyauchi, supărat că nimeni nu i-a cerut părerea, hotărăşte să plece din casă. În final lucrurile se liniştesc şi Bunkichi încearcă să-l aducă înapoi pe tânărul ofiţer…
„Fetele din Izu” este unul dintre puţinele filme realizate în Japonia în 1945 şi a avut premiera la sfârşitul lunii august a aceluiaşi an, la doar două săptămâni după capitularea ţării în cel de-al Doilea Război Mondial. Regizorul Heinosuke Gosho este cunoscut pentru peliculele sale ilustrând subiecte inspirate din viaţa oamenilor simpli.
[citat]Miercuri, 30 mai, ora 16:00
FEMEIA NEGURILOR / OBOROYO NO ONNA
Alb/negru, 1936, 111 min (subtitl. engl.)
Regia: Heinosuke Gosho
Distribuţia: Takeshi Sakamoto, Mitsuko Yoshikawa, Choko Iida, Shin Tokudaiji, Toshiko IIzuka, Shin Saburi[/citat]
Acţiunea se petrece în Tokyo în anii ’30. Deşi are familie, Fumikichi este un bărbat căruia îi lipseşte simţul răspunderii. Când i se cere să se implice într-un proiect al comunităţii locale, soţia sa, Okiyo se îndoieşte că acesta va face faţă noilor răspunderi. Sora lui Fumikichi, Otoku, este văduvă şi are un fiu student la drept, Seiichi, pe care-l interesează mai degrabă literatura şi mai puţin o carieră de avocat. Otoku este îngrijorată pentru viitorul băiatului şi-şi roagă fratele s-o ajute. Implicându-se în educaţia nepotului său. Fumikichi ar putea să-şi dovedească în sfârşit maturitatea, însă acest lucru nu se întâmplă.
Într-o bună zi, Seiichi acordă unele sfaturi juridice celor care se ocupă împreună cu unchiul său de proiectul comunitar şi acest lucru măreşte prestigiul lui Fumikichi în ochii oamenilor din cartier. Recunoscător, unchiul îşi invită nepotul să bea împreună un păhărel la un bar din apropiere. Aici Fumikichi o reîntâlneşte pe Teruko, o tânără care lucrează acolo şi pe care o cunoscuse cu câţiva ani înainte. Seiichi şi Teruko încep să-şi petreacă tot mai mult timp împreună şi, după un timp, tânărul află că iubita lui aşteaptă un copil. Seiichi se simte responsabil. Otoku află că fiul ei are o iubită, însă acesta nu-i dă prea multe detalii. Seiichi îi mărturiseşte unchiului situaţia în care se găseşte. Fumikichi are o revelaţie şi realizează că trebuie să acţioneze înainte ca Seiichi să ia o hotărâre definitivă care i-ar schimba total viaţa. Îi determină pe cei doi să se despartă şi-i spune lui Okiyo că el este tatăl copilului. Okiyo este şocată, dar îl ajută să închirieze o cameră pentru Teruko. Deşi au grijă de ea, fata moare din cauza unei boli de rinichi. Seiichi încearcă să le mărturisească celor din jur adevărul, însă Fumikichi îl roagă să păstreze secretul.
Regizorul acestei pelicule, Heinosuke Gosho este autorul primului film vorbit realizat în Japonia în anul 1931 intitulat „Eu şi soţia vecinului meu”. Gosho a realizat mai multe ecranizări după opere literare, filmele sale ilustrând în genere viaţa japonezilor de rând.
