Fericirea nu e simetrică

Te-ai gândit vreodată că […] va veni o zi în care îți vei bea cafeaua și vei privi spre cer și spre mare în același timp? Te-ai gândit vreodată că va veni o astfel de zi? Nu […] nu te-ai gândit vreodată, dacă ochii îți erau legați de negura zilelor în care ai fost uitat […] poate de alții, poate de tine însuți […] poate de timp […] poate de Dumnezeu […] și, iată totuși, că această zi a sosit. O zi spre fericire, „ca nici una alta înaintea ei”, îți vei spune…
Dar, nu știi ce fel de fericire te așteaptă de acum încolo… Ar putea fi gri, dezlegându-ți ochii doar pe jumătate sau ar putea fi colorată, dezlegându-ți ochii complet… Și, ce vei face atunci când vei putea spune cu adevărat că ești fericit? Căci, „fericirea nu așteaptă” [1], spunea cândva Ólafur Arnalds

Dacă […] dintr-o dată ai prinde curaj și te-ai aventura să prinzi cu mâinile tale toate baloanele colorate ce zboară în parcul verde? Nu-i așa că te-ai simți copil, din nou? Nu e așa că te-ai simți din nou îmbrățișat dintr-o dată de toată căldura aceea […] dar, ce s-a întâmplat cu ea, când ai pierdut-o? Nici tu nu știi […] căci, viața te-a luat pe sus ca un val izbindu-te cu tâmplele de colțurile zidurilor ce te-au închis pentru totdeauna în acea negură…
Iată-te ajuns aici, în mijlocul lucrurilor, înspre o vârstă simetrică cu propria trăire […] și nu știi încotro. Poți să o iei la dreapta, poți să o iei la stânga și […] totuși, ești aici – unde îți bei cafeaua și unde privești și spre cer, și spre mare, în același timp.

Stai și te uiți înapoi, la ce ai avut, la ceea ce nu ai avut, la ceea ce ai reușit să ai […] și totuși, un gând nu îți dă pace – e melodia aceea care îți spune că fericirea nu așteaptă după tine… Măcar de ar fi fost vreodată acolo ca să te poată aștepta după colț, măcar de ar fi făcut puțină cunoștință cu tine…

Dar, tu continui și îți bei cafeaua, uitându-te la cerul de deasupra ta […] totul se aude dintr-o dată ca o bătaie repetată de „tic-tac!”, și iar „tic-tac!”, și iar „tic-tac!”… E ca și cum ai presimți că ceva se termină de dinainte de a te bucura de marea aceea liniștită […] da! Ceva se termină în noi la vârsta în care ești simetric cu tine însuți […] ceva moare, altceva se duce, altceva revine, căci, nu e așa, nu poți scăpa de amintiri, de limita a ceea ce ți-a lipsit sau a ceea ce ai avut, de toată fuga în care ai alergat ca un nebun ca să afli acest răspuns trist – că „fericirea nu așteaptă”. Nu așteaptă nici după tine, cel care ai crezut vreodată naiv că vei ajunge la ea, nu așteaptă nici după ceilalți, nici…

Referințe:
[1] Ólafur Arnalds, „Happiness does not wait”, în Erased Tapes Collection, vol. V, 24 decembrie 2013.
Nota autorului: Acest text a fost gândit pentru un personaj (actor) cu scopul de a-l folosi ca replică într-un proiect.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Medeea

Medeea De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu