Femeia

O primăvară nouă se agaţă, cu speranţe şi miresme ameţitoare, de colţul sufletului nostru.

E primăvară iar şi mugurii înţeapă văzduhul, risipind parfumuri şi vestind  zodii noi. Nu va trece mult şi zboruri de cocori vor crăpa pleoapa dispre miazăzi a orizontului.

În prag de primăvară, sărbătoarea Mărţişorului pune din nou semnul luminii deasupra inimii noastre. Pe prispa unui nou anotimp, proaspăt, care deschide un ciclu – eternul traseu al Naturii – îşi reaşază însemnele vieţii şi ale permanentei dăinuiri. Gândul nostru cel bun se întoarce spre Femeie.

Am putea să încercăm să ne imaginăm, printr-o reducere la absurd a legilor firii, lumea aceasta făcând abstracţie de virtutea procreativă a Femeii?

Cu siguranţă, lumea nu ar putea exista fără vraja irezistibilă a Etern Femininului, care – vorba lui Goethe – “ne atrage către înălţimi”.

Femininul, într-adevăr, “eternul feminin” / Das Ewig Weibliche, se află într-o osmoză naturală cu un astfel de flux vital. Acesta este cel care asigură, pe termen lung, continuitatea speciei, în ciuda numeroaselor adversităţi cu care se confruntă. Şi, tot el, permite vieţii să se reînnoiască, să crească şi, în consecinţă, să se îmbogăţească. În cele din urmă, femininul va favoriza emoţia estetică pe care o suscită lumea, ca şi fiorul provocat de aceasta şi tot el induce o gândire încurajatoare care ştie să spună lucrurile aşa cum ele sunt, ci nu aşa cum ar trebui să fie.

Reluându-l pe Goethe, am putea spune că “etern femininul” e formulat aşa pentru a masculiniza femeia sau pentru a sublinia faptul că feminizarea lumii integrează femeia sau pentru a sublinia faptul că feminizarea lumii integrează, într-o coincidentia oppositorum, cele două aspecte ale naturii umane.

După ce a tot fost negată sau marginalizată, partea animală, sensibilă, senzitivă revine, cu  forţă, în societăţile noastre. Am putea risca o formulare prin care să spunem că feminizarea este una dintre modulările acestei animalităţi. Dionysos, zeul femeilor, zeu introdus de către femei în cetatea Tebei – atât de mult raţionalizată că murea de plictiseală – Dioniysos poate fi considerat simbolul feminităţii ascunse care dă sens universului.

Legătura animal-vitalitate-umanitate aminteşte despre o axă cosmică, străveche, ce asigură stabilitatea societăţilor tradiţionale şi care, în afara instituţiilor moderne, fie că sunt politice, ideologice, morale sau religioase, pare să prindă tot mai multă forţă şi vigoare în zilele noastre.

“Ó pássaro, em minha mão

Teu canto
de vitalidade pura
encontra a minha humanidade.”

Orides Fontela

“Pasăre, în mâna mea

Cântecul tău
De vitalitate pură
Întâlneşte umanitatea mea.”

Dorinţa, pasiunea şi spiritul formează o “nouă alianţă“: aceea a materialismului şi a intelectului. Raţiune sensibilă al cărei motor este femininul, prin aceea că aminteşte de “humusul” din care este alcătuit umanul, pentru a-l face să dea ce e mai bun în el şi să exprime cele mai mari bucurii ale sale.

Ea, Femeia, este izvor şi temei al tuturor faptelor şi izbânzilor noastre. O vom omagia clipă de clipă căci Ea – Femeia este muza noastră cea de toate zilele.

dorinta

Mădălina Dumitrache

Mădălina Dumitrache Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Recomandări

Adaugă comentariu