Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Un adevăr pe care, din când în când, e bine să ni-l reamintim.
O scurtă poveste despre Marianne Brown, o “cititoare oarecare”, despre alinarea pe care ne-o pot aduce cărțile și, mai ales, despre viață.
“În 1990, soțul meu a încetat din viață. Aveam 36 de ani și am rămas singură, cu trei copii mici. Fără vreun motiv anume, i-am scris lui Kurt Vonnegut, pentru a-i mulțumi pentru cărțile sale și alinarea pe care am regăsit-o în ele. Nu m-am așteptat la un răspuns. Trebuie să fi fost un om bun de vreme ce, la mai puțin de o lună de la scrisoarea mea, am primit acest răspuns.”
30 noiembrie 1990
Draga mea Marianne Brown,
Este un lucru care nu poate fi spus suficient de des: “Femeia este cea nevoită să plătească”. Iar miracolul este că atât de multe pot să o facă și, cumva, chiar reușesc să o facă. Am fost îndrăgostit (și încă mai sunt) de o văduvă cu patru copii (dintre care doi nu sunt ai ei). Cumva a reușit să îi crească pe toți dintr-un salariu mititel. I-am spus, la un moment dat: “Îmi fac griji pentru femei”. Și mi-a spus: “Nu-ți face”.
Cu gânduri bune,
Kurt Vonnegut
(via)
