Pentru oamenii inteligenți: câteva gânduri despre ce succes, despre eșec și, mai ales, despre ceea ce ne dorim cu adevărat în viață.
“În prezent, tipul dominant de snobism este snobismul privitor la locul de muncă. Îl întâlnești din primele minute ale unei petreceri, când ţi se adresează faimoasa și clasica întrebare a începutului de secol 21: “Cu ce te ocupi?”. Și, în funcţie de cum răspunzi la această întrebare, oamenii sunt fie incredibil de bucuroşi să te vadă, fie se uită brusc la ceas şi inventează scuze.
De ce ne pasă atât de mult de carieră
Cei mai mulţi oameni fac o corelaţie strictă între cât timp şi, dacă vreţi, dragoste – nu dragoste romantică, asta ar fi ceva, ci dragoste în general – și respect sunt dispuşi să ne acorde și poziţia noastră în ierarhia socială. Și acesta este motivul pentru care ne pasă atât de mult de carierele noastre. Şi de ce au început să ne intereseze atât de mult bunurile materiale. Ştiţi, se spune adesea că trăim vremuri foarte materialiste, că suntem cu toţii nişte oameni foarte lacomi. Eu nu cred că suntem în mod deosebit materialişti. Cred că trăim într-o societate care a fixat, pur şi simplu, anumite recompense emoţionale pentru achiziţionarea unor bunuri materiale. Și că, de fapt, nu ne dorim bunurile materiale. Ne dorim recompensele.
Mai sunt alte motive pentru care probabil acum e mai greu ca niciodată să ne simţim liniștiți. Şi unul dintre acestea, paradoxal – pentru că e legat de ceva oarecum plăcut – este speranţa pe care o avem privind cariera. Niciodată nu au mai fost aşteptările atât de ridicate despre ce pot împlini fiinţele umane pe parcursul vieţii lor. Ni se spune, din mai multe părţi, că oricine poate obţine orice. Am terminat cu sistemul de castă. Trăim într-un sistem în care oricine se poate ridica la orice nivel doreşte.
“Suntem proprietarii succesului nostru. Dar şi ai eşecului”
Dacă intrați într-o librărie şi vă opriți la secţiunea de dezvoltare personală – aşa cum eu fac uneori – veţi vedea că există, de fapt, două tipuri de cărți: unele îţi spun “Poţi reuşi! Vei reuşi! Orice este posibil!”, celelalte te învaţă cum să faci faţă cu ceea ce numesc politicos “respect de sine scăzut” sau mai puţin politicos “auto-compătimire”. Pentru că există o reală corelaţie, o corelaţie reală între o societate care spune oamenilor că pot face orice şi existenţa respectului de sine scăzut.
Este extraordinar dacă te descurci bine, devastator dacă nu. Ceea ce conduce, în cele mai rele dintre cazuri, conform analizei unor sociologi cum ar fi Emil Durkheim, la rată crescută a sinuciderilor. Există mai multe cazuri de sinucidere în ţări industrializate dezvoltate decât în orice altă parte a lumii. Şi acest lucru se întâmplă pentru că oamenii consideră tot ce li se întâmplă ca fiind foarte personal. Sunt proprietarii succesului lor. Dar şi ai eşecului.
Cu alte cuvinte, nu vă grăbiţi să judecaţi oamenii. Nu aveţi de unde să cunoaşteţi adevărata valoare a cuiva. O parte a lor este necunoscută. Şi nu ne putem comporta ca şi cum nu ar fi aşa.
“Nu poţi avea succes în orice!”
Când ne gândim că putem eşua în viaţă, când ne gândim la eşec, unul dintre motivele pentru care ne temem de eşec nu este doar pierderea venitului, pierderea statutului. Ne temem de judecata celorlalţi, de faptul că ne vor ridiculiza. Şi frica există.
Un aspect interesant al succesului este că avem impresia că ştim ce înseamnă. Dacă v-aş spune că în spatele unui ecranu este cineva care are foarte mult succes, anumite idei vă vor veni imediat în minte. V-aţi gândi că persoana aceea a făcut mulţi bani sau are renume într-un anumit domeniu.
Dar iată ce am aflat eu despre succes: nu poţi avea succes în orice! Auzim multe discuţii despre echilibru muncă-viaţă personală. O prostie! Nu îl poţi avea. Nu poţi! Orice viziune a succesului trebuie să recunoască și ceea ce se pierde, unde este pierderea. Şi cred că orice om înţeleapt va accepta, aşa cum am spus, că nu va avea succes într-un anumit aspect.
Ce ne dorim de fapt?
Şi treaba cu “viaţa de succes” este că, de cele mai multe ori, ideile noastre privind “ce înseamnă să ai succes” nu sunt de fapt ale noastre. Sunt absorbite de la alţi oameni. Dacă eşti bărbat, îndeosebi de la tata. Dacă eşti femeie, de la mama. Psihanaliza a transmis acest mesaj timp de 80 de ani. Doar că nimeni nu pare a asculta cu suficientă atenție.
Şi nu ne ajută prea mult nici mesajele din jurul nostru: din televiziune, publicitate, marketing etc. Acestea sunt forţe foarte puternice. Care definesc ce vrem şi cum ne vedem pe noi înşine. Când ni se spune că a fi bancher este o profesie foarte respectabilă, mulţi dintre noi vor această meserie. Când nu mai este respectabilă, ne pierdem interesul pentru profesia de bancher. Suntem foarte deschişi către sugestii.
Ceea ce vreau să spun nu este că trebuie să renunţăm la ideile noastre despre succes. Dar trebuie să ne asigurăm că sunt ale noastre. Trebuie să ne concentrăm pe ideile noastre. Şi să ne asigurăm că le deţinem, că suntem cu adevărat autorii ambiţiilor noastre. Pentru că este suficient de rău să nu obţinem ceea ce ne dorim. Dar este şi mai rău să avem o idee despre ce ne dorim şi să aflăm la sfârşitul drumului că nu este, de fapt, ceea ce ne doream.”
