Estetica

Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!

Dintotdeauna am fost fascinat de estetică atît ca înveliș fonic, cît și ca semnificație. Deschiderea vocalizantă a celor două componente ale cuvîntului, marcată de e, prezența – tot în fiecare noțiune separată a ascuțimii din consoana oclusivă labio-dentală t – , rădăcina comun-latină a fiecărui element gramatical (primul, est, o combinație plăcută ca nivel de omonimie între un punct cardinal, locul de unde răsare întotdeauna lumina și certitudinea propriei existențe, marcată prin verbul a fi la persoana a III-a singular, prezent, iar al doilea, expresia absolută a unui mod de a fi în relație cu celălalt, etic), fac din estetică un cuvînt care are șarmul și greutatea unei bucurii.

O victorie se poartă, se duce, (din expresia francezului remporter une victoire), tot așa cum o bucurie poate fi și grea sau apăsătoare (chiar și în sens pozitiv). Estetica însumează astfel o serie întreagă de nuanțe – bucuria unui răsărit și a unui început catalizator, mirarea prezenței în spațiu și timp sub semnul lui acum, corelate gregar cu un mod de a fi care să țină cont de celălalt, să îl accepte, respecte sau chiar iubească christic, etic.

Nu e de neînțeles de ce multe materii se încheie motivant, corelativ și înălțător cu principii de etică – medicina, ștințele juridice, economia, chiar chimia. Cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine fac din etică un motiv prezent în fiecare materie și, după principiul soarelui care strălucește peste toate, est-etica să devină demersul ultimativ al noțiunilor.

Ea nu se limitează astfel la o etică a est-ului, ci la binele, frumusețea și etica lui este. Să nu ne mirăm de ce saloanele de frumusețe din lume sînt situate la rang de cinste, atîta vreme cît, după același principiu, cosm-etica este, în varianta ei ultimativă, o etică a cosmosului…a

Mihai Patrascu

Mihai Patrascu De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

Recomandări

Adaugă comentariu