Emil Cioran în cinci fotografii mai puțin cunoscute

1. Doi mari gânditori români pe străzile Berlinului.

Emil Cioran și Petre Țuțea

“La 17 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin.”

2. Primul pașaport al lui Emil Cioran

3. Carnetul de student al lui Emil Cioran

4. Un biciclist pe străzile Parisului.

Biciclistul Emil Cioran

“Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București.”

5. Trei mari gânditori români pe străzile Parisului

Emil Cioran, Eugen Ionescu și Mircea Eliade.

“Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala “M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului.”

Sursa: Wikipedia

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

5 comentarii

  1. woooooooowwwwwwwwww! Sfânta Treime a culturii române din epocă 🙂

  2. BuLiGaS

    Ia să vedem, ștergeți și comentariul ăsta?
    NU prea știți ce înseamnă aia “inedit”. De exemplu ultima fotografie e foarte cunoscută și circulată. Pe coperta volumului Cioran, Eliade Ionescu – uitarea fascismului, aceasta este fotografia care ilustreaza copeta. Si in editia franceza, si in cea romana.

    1. 1. Vom sterge orice comentariu care nu respecta minime norme de politete.
      2. Si orice comentariu al celor care comenteaza doar asa, pentru a defila online.
      3. Este si cazul tau (si recunosc ca, nu-mi face nici o placere sa fac asta, pentru ca prin ce spui, aduci informatii noi textelor. Insa modul in care o spui nu compenseaza acest frumos avantaj).
      4. Majusculele denota, in termenii tai, ca nu prea stapanesti tastatura. Altfel nu cred ca nu ai aflat ca inedit inseamna si neobisnuit.
      5. O persoana care – sunt ferm convins! – are ceva lecturi in spate, ar trebui sa stie ca desi ar trebui sa fie cunoscute de foarte multa lume, aceste fotografii sunt cunoscute doar de cativa. Din pacate. Si nu cred ca nu ti-ai dat seama ca, in loc sa ne jucam de elitistii care incap la o masa si mai raman si scaune libere, preferam sa ne luam suturi de la desteptii de pretutindeni si sa ajutam cat mai multa lume sa afle de lucruri de bun-simt.
      6. In rest, toate bune si, repet: apreciez foarte mult ce bagaj de lecturi lasi sa se intrevada in spatele comentariilor tale. Insa, din pricina abordarii, vom vaduvi de ele acei cititori care, poate, ar fi interesati sa afle mai multe.

      1. BuLiGaS

        @1&2&3. N-am fost nepoliticos; n-am înjurat, n-am folosit limbaj licențios, n-am scris cu caps lock, si din moment ce am un alias cvasi-anonim, nu cred ca se pune problema de a defila online.
        4&5. Prefer proprietatea termenilor și cred că un site cu pretențiile acestuia ar trebui să fie ceva mai atent la acest aspect. Anti-elitismul nu e o scuză. Iar dacă preferați să vă luați șuturi Țde la deștepții de pretutindeniȚ, mi se pare o atitudine ciudată să ștergeți mesaje despre care admiteți că au conținut pertinent. Vă luați șuturi, sau nu?
        Salutari!

  3. Lupan

    Poza cu bicicleta nu este la Paris, ci la Nisa.

Leave a Reply to moroşanu Cancel reply