Saint Tropez, 2 ianuarie 2004
Dragul meu Henry,
Te rog sa citesti rar, ca sa intelegi bine ce vreau sa-ti spun. Oricum stiu ca dinspre mine spre tine trece mai mult decat ceea ce reusesc eu sa exprim. Iti scriu aici toate lucrurile pe care nu am suficient curaj sa ti le spun in fata, pentru ca inca ma intimidezi.
Spre surprinderea mea, sa stii ca nu am tresarit cand am vazut o fraza care incepe cu Am hotarat… cred ca era de asteptat mai devreme sau mai tarziu. Insa primul impuls a fost cel de furie, pentru ca nu mi se pare corect ca doar tu sa hotarasti. Cu riscul de a te intrista, dar iti spun sincer ca nu cred ca este corect ca dintre toti doar tu sa fii cel care ia hotarari (aici a se intelege ca accept faptul ca la inceput am fost manipulata, admit asta si imi accept pozitia de inferioritate, desi nu imi place).
La inceput tu ai hotarat sa ma seduci, apoi ai hotarat sa ne despartim pentru ca ai fost pus sa alegi, apoi ai hotarat sa continui sa ma vezi si acum iar hotarasti ca e mai bine sa oprim totul. Pentru cine e mai bine? Pentru tine? Pentru mine? Pentru familia ta? Pentru toti? Cum poti sti ce e mai bine? Cine conteaza cel mai mult? Cine se va sacrifica si cine va suferi? Mi se pare laș sa iei mereu alta hotarare, de fapt nu te tii de hotararea luata.
Prin tot ce iti spun eu nu vreau sa te conving sa ma alegi pe mine; pentru mine nu e important sa fim impreuna pentru ca am eu lucruri de castigat (ca ma simt in siguranta, ca imi oferi placere, ca ma ajuti sa evoluez) si nici macar ca sa imi satisfac eu orgoliul ca am castigat batalia asta. Eu nu vreau sa fii cu mine si sa fii nefericit. Pentru mine este important sa fim impreuna daca amandoi credem ca impreuna am putea fi mai putin nefericiti in lumea asta decat fiecare cu altcineva.
In toata chestiunea asta nu e vorba de a alege intre mine si ea, e vorba despre tine. E vorba de a-ti clarifica tu ceea ce vrei. Sincer, eu nu am reusit sa te inteleg foarte bine. Nu stiu daca ceea ce tu numesti nefericire in casnicie e din cauza ta sau a ei sau a naturii umane. Nu stiu daca tu esti cel ciudat si ai indepartat-o pentru ca lucrezi mereu si nu i-ai acordat timp sau ea e cea ciudata pentru ca nu ti-a acordat afectiune. Nu stiu daca e din cauza ca tu esti englez si ea e franceza. Nu stiu daca e din cauza ca s-a instalat plicstiseala si e inevitabil sa nu se instaleze. Nu stiu daca e din cauza ca tu esti dezamagit de viata. Nu stiu daca e din cauza inclinatiei tale spre filosofie. Sper ca macar tu sa stii toate astea.
Ceea ce stiu eu cu certitudine este ca atunci cand esti cu mine pari vesel si puternic, zambesti si esti increzator. Iar eu cand sunt cu tine simt ca sunt cea mai puternica din lume, ca pot sa fac orice, ca notiunea de timp nu exista si orice in jur in afara de totul pe care il formam noi doi nu are nicio importanta.
Cum te vad eu in casnicia ta (e posibil sa fie o aparenta): te vad obosit de la foarte multe responsabilitati, neingrijit, lipsit de afectiune, deprimat. Si mai ales, lucrul care ma intristeaza cel mai tare, cred ca esti impiedicat sa iti indeplinesti posibilitatile, sa dai tot ce ai de dat din tine ca individ. Nu esti sustinut sa devii ceea ce poti deveni (nu stiu daca din egoism sau ignoranta).
Mereu spui ca nu intelegi ce am vazut la un batran ca tine. Hai sa iti spun: eu nu am avut multe relatii pentru ca am fost intotdeauna foarte selectiva (nu stiu neaparat daca am facut bine, dar asa am considerat atunci), insa la fiecare am intalnit trasaturi de caracter si atitudini pe care le-am adunat intr-un portret al barbatului ideal langa care sa-mi petrec viata. Tu faci ca acest portret sa para asa de neinsemnat, ca o mazgalitura de copil langa o opera de filosofie. Esti mult mai mult decat idealul meu. Si sa nu crezi ca vreau putine lucruri de la un barbat. Ma atrage inteligenta ta si gandirea ta inepuizabila. Si esti bun. Si esti activ. Si nu cred ca ma pot plictisi langa tine. Si imi place de tine asa cum esti, cu tot cu partile rele. Iti repet pana vei intelege, pentru mine nu esti batran, pentru mine esti potrivit asa cum esti. Cand esti cu mine esti tanar.
M-am gandit mult, in noptile in care nu am putut dormi, sau de fapt de aici cred ca mi se trage insomnia, la cum ar fi daca am fi impreuna intr-o relatie normala, sa locuim in aceeasi casa si sa dormim in acelasi pat. Si s-au conturat parti negative ale amandurora pe care nu le cunoastem inca (eu una sunt plina de defecte pe care nici nu le banuiesti). M-am gandit cum ar fi daca eu as mai avea cateodata chef sa copilaresc si sa merg intr-un club cu prietenii mei de varsta mea (iti repet, pentru mine nu are nicio importanta diferenta de varsta, insa ar fi lucruri pe care le-am face diferit din cauza asta), cum ne-am intelege privitor la gestionarea banilor, a vacantelor.
Probabil mie nu mi-ar place ca esti dezordonat, asa te percep eu. Probabil nu te-ai simti comfortabil sa mergi cu mine la reuniuni de filosofi, pentru ca sunt blonda si fara cultura. Sau poate din cauza asta chiar ai ajunge sa te plictisesti repede de mine, pentru ca nu am avea ce vorbi. Sau poate m-ai insela si pe mine (de asta ma tem). Probabil uneori ne-am certa, toata lumea se cearta. Si multe altele pe care nu mi le mai aduc aminte acum. Iar de cele bune care s-ar putea intampla intre noi nu pomenesc, pentru ca sunt infinite.
M-am gandit si cum ar fi sa fim impreuna pentru totdeauna. Pentru ca in ciuda faptului ca sunt foarte schimbatoare, un lucru il stiu sigur: loialitatea mea e de nezdruncinat si nu ar trebui sa te gandesti ca sunt prea tanara si ca esti doar o toana de-a mea si ca e posibil sa te parasesc apoi. La un moment dat eu as vrea sa fac copii (stiu ca tu nu mai vrei, aici ar fi o mare problema). Daca voi putea sa fac copii.
Insa vezi tu, as trece peste obstacolele, deoarece cred cu adevarat ca noi doi putem fi extraordinari impreuna. Din partea mea stiu sigur ca m-as stradui sa-ti dau cea mai buna versiune a mea, tu m-ai invatat asta, si daca azi sunt mai puternica decat eram in trecut, tot tie ti se datoreaza. Si daca nu iau in sens tragic tot ce se intampla acuma, tot tie ti se datoreaza, si nu este nimic pe lume cu care sa-ti pot multumi pentru ca ai creat-o pe Mara cea de azi, cea care accepta lucrurile asa cum vin si care crede ca daca vrei cu adevarat, orice este posibil (inclusiv sa treci peste suferinta). Stiu, sunt ciudata, nu stiu sa-mi savurez independenta, am chef sa-mi asum responsabilitati.
Pe de alta parte, s-a putea ca miza sa fie prea mare chiar si pentru tine. Aparenta sau nu, incep sa imi dau seama cine sunt si ce pot si cred ca nu e putin. Nu e usor sa ai o relatie cu mine. Acela care va reusi sa ma stapaneasca va avea toata admiratia mea.
Inteleg ca nu ar fi usor sa treci printr-un divort si iar sa te muti si sa rastorni ordinea existenta a lucrurilor, insa nu cred ca trebuie sa renunti la drumul asta doar pentru ca e plin de obstacole. Aici revin la intrebarea fundamentala: tu ce vrei? Ce iti lipseste? Iti pot da eu? Iti poate da cineva? Nu cred ca se merita sa renunti la un ideal doar pentru ca presupune multa lupta (si sper din suflet sa fii de acord cu mine altfel as fi dezamagita), sa renunti la tot ce poate fi pentru ce? Pentru o firma? Pentru un credit la banca? Pentru birocratia unui divort? Tu ce vrei? Nu sper ca raspunsul sa fie Mara, ci sper ca tu sa iti construiesti un raspuns multumitor.
In privinta copiiilor, eu nu am nimic impotriva lor, din contra, chiar mi-s dragi. Vei spune ca nu stiu cum e sa ai copii, insa sa stii ca ma straduiesc sa inteleg cat pot eu de mult. Insa raman la parerea mea ca nu le foloseste la nimic un tata nefericit, din contra, daca tu vei fi fericit, ii vei putea face si pe ei fericiti. Nimeni nu te poate impiedica, nici chiar sa fiti la polurile opuse ale pamantului, sa ai o relatie de parinte-copil cu ei, sa ii iubesti si sa te iubeasca. O intrebare la care nu am gasit raspuns este daca as fi acum capabila sa cresc copii acum, daca tu ai vrea ca ei sa ramana cu tine in cazul unui divort.
Imi doresc cu adevarat ca tu sa decizi ceea ce te va multumi cel mai mult. Sa nu te temi sa decizi in defavoarea mea. Oricum eu stiu ca de suferit voi mai suferi in viata. Sa nu ma consideri o victima.
Imi imaginez ca pentru tine e cel mai greu, dar nu pot sa-ti usurez sarcina si sa fiu eu cea care sa ma despart de tine.
E greu pentru noi toti, pentru ca nimeni nu a vrut sa fie asa. Tu nu ai vrut sa o faci pe sotie sa sufere, nici pe mine, nici nu ai vrut sa iti placa de mine. Nici eu nu am vrut sa ajung sa tin asa de mult la tine, nu am vrut sa fac pe niemeni sa sufere, nici ea nu a vrut ca tu sa fii nefericit si sa cauti ce-ti lipseste in alta parte. Pur si simplu sunt energii (sau numeste-le cum vrei) care la un moment dat se potrivesc si mai tarziu nu se mai potrivesc, si atunci apare alta energie care ii ia locul. Asta e tot. Tot ce se intampla acuma nu inseamna ca pe ea n-o mai iubesti sau ca pe mine nu ma.
Sa stii ca am avut momente in care am suferit foarte mult si m-am simtit vinovata, pentru ca am avut si eu un singur principiu (acela de a nu face rau in mod intentionat) si l-am incalcat si pe acela. Am ignorat posibila suferinta a altora pentru placerea mea personala. Dar de la o simpla blonda, care poseda doar niste sani mari la ce poti sa te astepti? E destul de greu sa-mi iert asta si de aici vine singurul meu regret in ceea ce ne priveste.
Cam astea sunt lucrurile pe care demult le gandesc, dar nu am curaj sa ti le spun, pentru ca ma intimidezi, pentru ca sunt mult prea directe pentru mine. Scriind am sperat sa pot reduce din inferioritatea pe care o simt cand sunt cu tine, o inferioritate care ma ațâță și mă înfricoșează in acelasi timp. Cel mai probabil e sa fie niste mari prostii, insa asta cred in acest moment. Si sunt hotarata sa nu renunt la tine fara sa stii toate astea, fara sa stii ca eu te vreau cu adevarat, am suferit prea mult pentru ca nu am avut curajul sa merg pana la capat ca sa mai permit sa se intample inca o data. Tu esti omul cel mai bulversant pe care l-am intalnit pana acum in viata mea, in fiecare zi voi fi recunoscatoare ca am avut norocul sa te intalnesc, iar cat despre ce va veni, ori esti cea mai buna alegere a vietii mele, ori cea mai mare gresala a vietii mele.
Nu iti cer nimic, insa in adancul sufletului speranta mea nu moare.
A ta,
Mara
