Un autor japonez, Yukio Mishima, spunea că până și cel mai neînsemnat om din lume, având prieteni, devine important. Nu-i așa că are dreptate?
Îmi plac oamenii care se știu înconjura de prieteni. Rostul prieteniei nu este acela de a te ajuta să trăiești mai bine, ci să trăiești mai frumos, prietenii sunt o punte (în)spre noi înșine, un factor revelator.
Prietenia nu înseamnă înlănțuire, ci susținere, ea nu caută, asemeni dragostei, să-și decline identitatea prin posesie și triumf, ea înseamnă reciprocitate și încredere nelimitată, acceptând, cu capul sus, căderile celuilalt.
În amurgul oricărei vieți împlinite, întâlnim efectul benefic și prestanța marilor prietenii, așezarea privilegiata a vieții deasupra măruntelor neîmpliniri, căderi sau eșecuri. Cum as putea trăi plenar, bucurându-mă de marile binecuvântări ale vieții dacă nu as ști sa prețuiesc nobila virtute a prieteniei? Cum as putea trăi împăcarea cu mine însumi fără a fi gustat din limpezimea unei povețe venită din partea unui prieten?
Am trecut prin multe dureri – nu le știu numărul – dar viața mi-a apărut mereu frumoasă: o discuție tihnită, o carte – au fost îndeajuns, pentru mine, să pot reclădi universul meu liniștit în care să pot primi cu neîncetată bucurie pe cei care, de-a lungul vremii, mi-au fost alături ți pe care am învățat să-i numesc prieteni. Aș vrea să îmbătrânesc și să nu mă doară decât sufletul atunci când, neputând să-i mai văd, le voi purta dorul pentru totdeauna.
Prietenia autentică nu se clădește pe nevoia de a ne întovărăși propria singurătate, alungându-i tristețile, ocolindu-i penumbrele, ci rodește frumos acolo unde învățăm a ne prețui singurătatea tot atât de mult pe cât știm a prețui efectul binefăcător al comuniunii cu ceilalți.
Tot ceea ce ne este dat sa înțelegem, înțelegem în timp și fragmentar, însă lecția prieteniei ar trebui să o asimilăm cât mai repede, învățând a spune că ne este dor, fără teama de a ne arăta nevralgici. Cine nu a trăit niciodată sentimentul acut al dorului, al nevoii de a spune te iubesc, nu a trăit . Noi, indiferent de numărul împlinirilor profesionale, nu trăim cu adevarat decât atunci când trăim în sufletul celor ce ne iubesc. Altminteri viata este o înșiruire anostă de evenimente în perspectiva dureroasă a funestului sfârșit.
Odată cu trecerea timpului, când ni se sting toate vanitățile, învățăm să ne bucurăm mai mult de prietenie decât de dragoste, căci dragostea este alertă, e arzătoare și pasională, răzbunătoare uneori, în timp ce prietenia, cu nimbul ei senin, ne așează dincolo de nevoia de a ne arăta puternici, dincolo de logica oricărei competiții. O mare dragoste, se salvează pe sine, ieșind de sub capriciile nevoii de a triumfa, atunci când se transformă în prietenie, altfel e perisabilă.
Prietenia nu cere probe de performanță, nu funcționează în baza niciunui contract, nu cunoaște rigori, bunul simt, încrederea nelimitată precum și o viziune comună asupra chestiunilor majore ale vieții sunt ingredientele ei vitale. În generația Facebook, noțiunea de prietenie cunoaște o inflație devalorizantă. NU devii prieten al nimănui în mod spontan ca urmare a unui friend request, poți cel mult să te numești amic căci prietenia înseamnă a vorbi cu cel pe care îl numești prieten așa cum ai vorbi cu tine însuți, dincolo de orice interes conjunctural, având deplin sentimentul de confort sufletesc, de pace și tihnă.
Prietenului îi poți cere orice, însă nu-i poți pretinde nimic. Prietenia este o expresie a libertății și un frumos exercițiu de demnitate pentru că ea, în toate formele ei, funcționează ca un sublim edificiu de apărare împotriva a tot ce ne sabotează echilibrul ființei. Un prieten autentic ți se destăinuie liber, fără temerea că îți arată slăbiciunile, te asistă, te ascultă, tace, te dojenește blând și te încurajează cu entuziasm, arătându-ți ca într-o oglindă chipul tău necosmetizat, dar atât de frumos. În fata unui prieten nu te temi niciodată nici să strălucești și nici să plângi.
În spațiul reconfortant al prietenei ni se revelează cea mai frumoasă formă a speranței, acea că timpul, trecând implacabil, poate fi petrecut frumos, dând un sens luminos chiar și celui mai absurd demers. Prietenia este locul unde iți poți petrece, fără teamă, infinitul.
