Despre daruri…

Şi, iată paradisul primăverii, cu sărbătorile Învierii Naturii şi ale sufletului nostru adeseori lăsat să ruginească între bălăriile tristeţii şi cârcelul răutăţilor de tot felul.

În tezaurul spiritual al omenirii, dezideratul prieteniei absolute – ca exigenţă a condiţiei umane – îşi găseşte, cred, expresia cea mai impresionată în mesajul lăsat de Iisus din Nazaret: “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.  Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca  viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi.” (Ioan, 15, 12-13).

Unul dintre cele mai frumoase gesturi ale prieteniei constă în dorinţa de a face daruri. Darurile sunt cei mai plăcuţi mesageri ai afecţiunii. Împlinirea dorinţei de a dărui caracterizează condiţia umană, întreţinând dialogul atitudinii pozitive. Ea a existat dintotdeauna şi a înregistrat, în viaţă, ca şi în ficţiune, admirabile performanţe.

Am reflectat, adeseori cu încântare, la ospeţia faimosului Ulise în ţara feacilor, bineînţeles după cum relatează Homer în Odiseea.

Generoşi, anticii nu pierdeau niciun prilej să facă daruri, excelau în daruri de ospeţie. Zeus, secondat de protectoarea divină a eroului, Minerva – cea-cu-ochi-albaştri, îi aranjează un popas în ţara feacilor, fiindcă aceştia erau  bogaţi şi  darnici deopotrivă. Ca şi în cazul lui  Ulise, darurile alină despărţirile fiindcă, vorba francezului, partir c’est mourir un peu.  Există, însă, un dar mai special – iertarea – mai ales când oamenii şi-o dăruiesc la încheierea “ospeţiei” lor pe pământ.

Şi, iată paradisul primăverii dăruit tuturor, cu sărbătorile sufletului nostru, adeseori abandonat să lâncezească între lucruri efemere. Se cuvine să cercetăm averile noastre interioare, acelea singure care dau moneda supravieţuirii: înţelepciunea, bunătatea, răbdarea îndelungată şi afecţiunea pentru “aproapele” nostru cel de toate zilele.

La întrebarea “Ce este un prieten?”, Zenon (Stoicul) ar fi răspuns: “Un alt tu însuţi.”

E bine să încercăm să înlăturăm o parte dintre otrăvurile lumii moderne – indiferenţa, egoismul exacerbat, excitabilitatea (uneori morbidă) – şi să ne acordăm darul cordialităţii.

Să avem grijă să ordonăm cu statornică răbdare arabescurile existenţei.

daruri

(foto: Gina Vasquez)

Mădălina Dumitrache

Mădălina Dumitrache Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Recomandări

Adaugă comentariu