“Observ evoluția unui nou tip de drog social: dependența de iluzia începutului.”
“Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, spune un proverb. Este însă o expresie a obsesiei pe care o avem noi, oamenii, pentru începuturi. În viaţă, spune vocea înţelepciunii populare, este important să începi cu dreptul. Iar primul sfat care i se dă unui copil în prima zi de şcoală este “ai grijă să fii luat de bun de la început”. Începutul are o aură magică, iar uneori trebuie marcat printr-o ceremonie. Prima piatră de temelie a unui edificiu se sfinţeşte în general sau este pusă într-un cadru festiv.
Cu câţiva ani în urmă am scris o piesă pentru o companie franceză care urma să joace spectacolul la Festivalul de Teatru de la Avignon. Cu oarecare jenă, dar în acelaşi timp pe un ton extrem de serios, regizorul mi-a sugerat că ar fi foarte bine dacă titlul pe care urma să-l aleg pentru piesă ar începe cu litera A. “De ce?”, am întrebat. “Pentru că în caietul program al secţiunii OFF a festivalului, printre sutele de spectacole, al nostru ar figura, cu litera A, ceva mai în faţă şi ar avea şansa de a atrage mai repede atenţia”, mi-a răspuns. În toamna anului 2013, în Franţa, au fost lansate în librării 550 de cărţi noi. Imposibil, în aceste condiţii, de recomandat publicului cele mai reuşite romane, dar Agenţia France Presse a citat într-o depeşă câteva prime fraze în ideea că ar putea fi tot atâtea repere. “În definitiv, dacă vă place prima frază, există şanse să vă placă întregul roman”, le spunea de fapt AFP cititorilor potenţiali.
Dintotdeauna m-a interesat acest fenomen. Este una din iluziile noastre cele mai sublime, în numele căreia ne-am structurat viaţa. Fiecare dimineaţă este un început, dar şi fiecare zi de luni sau fiecare început de lună, ca să nu mai vorbim de delirul care marchează începutul de an sau începutul de secol.
Nu trebuie văzut nimic ontologic sau metafizic în goana sa după începuturi, ci doar o fugă de responsabilitate, o evitare a implicării în profunzime, o plăcere de a „surfa“ pe suprafaţa vieţii. Oare nu este invenţia telecomenzii o modalitate de a-l hrăni pe omul transformat în consumator cu infinite începuturi? Zapând sau butonând în faţa televizorului sărim de la un început la altul, ne hrănim cu iluzia că deschidem noi secvenţe de viaţă sau de divertisment. S-ar spune că societatea a uitat să aibă răbdare, înfruntând dificultăţile iniţierii treptate. Facem copii, dar nu mai avem răbdare să-i educăm. Cumpărăm lucruri de care ne plictisim imediat. Declanşăm revoluţii, dar nu mai avem energia de a construi societăţi trainice pe ruinele emoţiilor iniţiale…
Matei Vișniec
(fragmente dintr-un interviu acordat cotidianului Adevărul)
(foto: Justin Carrasquillo)