“Care este libertatea unui actor?
Cred că mijloacele sale de expresie în primul rând. Cu cât știe mai multe, cu atât este mai liber un actor. Reforma în domeniul artei actorului de aici trebuie să pornească. Admițând că toți sunt talentati, supoziție necesară pentru demonstrație, ceea ce îi va deosebi pe unul de celălalt este cantitatea de mijloace de expresie. Ce știe să faca un actor? La noi cel puțin este suficient să aiba un text în față. A se citi cartea lui Sava (Teatru cu masti), unde strigătul de disperare al acestui imens regizor de teatru este asurzitor.”
Mihai Mălaimare și Francis Ford Copolla
“La IATC, unde am fost profesor câțiva ani am încercat să impun sistemul meu, dar fără vreun succes oarecare, căci studenții erau leneși și nepricepuți, iar profesorii, incapabili ei înșiși să înțeleagă acest demers, nu ezitau să mă întrebe în gura mare:
– De fapt ce-i înveți tu? Step, pantomimă, acrobație? Ăsta e teatru?
La ce bun să-i fi întrebat același lucru și eu? La urma urmelor, viața te face artist, aici avea perfecta dreptate Cojar.
Cum să le explic că nu se poate dansa pe scenă fără să ai o poveste în subsidiar, că nu există gest în sine ci doar poveste, adevăr. Nici nu știu dacă actorii care păreau a înțelege ceva din ce le spuneam au fost în stare ei înșiși să traducă în faptă acest adevăr, dar pot depune mărturie eu că atunci când sunt pe scenă mă viziteaza umbre, chipuri, întâmplări. Mă rog, nu este aici locul unei teorii a gestului.
Cert este că atunci când mă duc cu trupa la Metrou sau în parc, acolo unde sute de oameni se strâng în jurul nostru și unde aplauzele și zambetele nu contenesc, bucuria pe care o resimte actorul vine să răsplăteasca efortul orelor nenumărate de antrenament specific. Cert este că dacă vrei sa te bucuri, trebuie să trudești.”
La multi ani, Mihai Mălaimare!
