“Sunt fericită că sunt Stela Popescu. un copil nenorocit din Basarabia a ajuns unul dintre cei mai iubiți actori din țara asta. Ce să-mi doresc eu mai mult?”
“Pe vremuri erau spectacole de calitate, astăzi actorii spun bancuri, divertisment de o calitate îndoielnică. A pătruns un soi de amatorism, cras, în ideea că așa se face comedia spontană. Nu oricine poate spune lucruri spontan și lumea să râdă. Poate Florin Piersic să reușească, restul… Am să vă spun o întâmplare. Pe vremuri, a scris Puiu Maximilian un text pentru Ștefan Bănică. L-a citit, n-a simțit că i se potrivește și i l-a dat lui Toma Caragiu. “Citește-l tu, Toma, să vedem cum dă la public!” Și Toma i-a răspuns: “Nu, ăsta trebuie mai întâi gândit și abia după spus publicului”. Dacă și Toma Caragiu, care era genial, a spus asta, acum ne trezim că oricine acceptă orice, iar publicul nu râde decât la porcării. Porcăriile stârnesc pe oricine să râdă, dar ele sunt o miză greșită în divertisment.
Oamenii râd la porcării pe sistem nervos, e un soi de declanșare nervoasă așa. Divertismentul a ajuns pe o treaptă foarte joasă, nu se mai scriu texte bune, se pun în scenă tot felul de idioțenii. Eu vorbesc acum despre divertisment. Părerea mea este ca televizor se uită oamenii care n-au ce face, care n-au nicio conduită, nu muncesc, nu au niciun țel în viață. Ei gustă prostiile şi aduc audienţa pentru televiziuni. Cu asta creşte audienţa, cu proştii care se uită la orice prostie! Media trebuie să şi educe, eu aşa consider. Nu e voie să emiţi în eter şi să spui prostii, chestii aşa, aiurea-n tramvai! Nimeni nu se gândeşte că din modelele arătate va ieşi o generaţie stricată! Sunt mulți oameni care iau televiziunea ca pe o școală sau ca pe o biserică din păcate, şi atunci oamenii de media nu au dreptul să-și bată joc.
Așa cum îmi place frumusețea și armonia în casa mea, tot așa aș vrea să fie și în România. Nu sunt vorbe mari, nu e fanfaronadă, eu chiar sunt fericită când oamenii din jurul meu sunt fericiți. Sufăr tare de tot când văd că o mare parte din oamenii țării mele sunt săraci, că nu se pot descurca, pur şi simplu. De aceea sunt mulți români care nu se simt acasă în țara lor. Nu mai scapă bieții oameni de nenorocirea asta de a se gândi la ce pun pe masă mâine. Este inadmisibil ca la vremurile astea să fie, în continuare, mâncarea şi supraviețuirea prioritățile românilor. Sunt foarte tristă din acest punct de vedere. Iar pe ăştia de “sus”, vorba poporului: “nu-i mai satură Dumnezeu!”. Nu trăiesc atât cât să apuce să cheltuiască tot ce au. De ce? Of, gata, nu vreau să mai vorbesc despre asta.
E timpul să devenim un popor. E timpul să cântăm “Hora Unirii” și să ne punem pe treabă pentru că nu facem altceva decât să dăm din gură. Ne plângem în continuu. Ne criticăm, ne scuipăm, ne mințim. E păcat pentru că am putea trăi foarte bine
Concluzia e că România este casa mea, că am speranţă în tineri şi în oameni, în general. Am speranţa că ei vor realiza că o casă se construieşte de la temelie, că de la rădăcină creşte copacul frumos, că vor înceta să se uite în primul rând peste gard, la vecin, şi abia apoi în propriile ogrăzi. Parcă, în ultima vreme, am senzaţia că uşor, uşor, se mai aleg oile de capre, vorba aceea. Dacă mai scăpăm și de lupi, avem cu adevărat o șansă.”
Stela Popescu (n. 21 decembrie 1935, Bălți, Basarabia)
Stela Popescu la 42 de ani
