Cum inteligenta unui grup este mai ridicata decat aceea a membrilor sai

Un experiment care deși este ușor de înțeles pare foarte greu de crezut.

Marcus du Sautoy, profesor la Universitatea Oxford și președintele al Asociației Matematicienilor din Marea Britanie, reface pentru pentru BBC un experiment vechi de aproape 200 de ani: umple un borcan cu peste patru mii de bombonele colorate și apoi roagă 160 de persoane, alese la întâmplare, să ghicească numărul bomboanelor din borcan. Doar patru persoane au avut o estimare cât de cât apropiată față de numărul real. Ceilalți intervievați au dat răspunsuri pornind de la 400 de bomboane și ajungând la 50.000 de bomboane. Însă, atunci când adunăm toate răspunsurile și le împărțim la numărul de participanți, estimarea grupului este aproape exactă: 4.514 bomboane, cu doar cinci mai multe decât acelea existente în borcan.

Experimentul, care stă la baza a ceea ce astăzi numim inteligența mulțimii, a fost realizat pentru prima dată în urmă cu aproape 200 de ani de către matematicianul englez Francis Galton din dorința de a arăta că dreptul la vot ar trebui să revină doar claselor superioare ale societății. Galton a mers la un târg de vaci și a întrebat 800 de participanți care cred ei că este greutatea unui bivol expus în târg. Iar rezultatul avea să-i dea peste cap întreaga teorie.

De atunci experimentul a fost reluat și (re)dovedit de nenumărate ori. Iar astăzi teoria inteligenței mulțimilor este folosită pe piețele financiare, în alegerile politice, ba chiar și pentru sincronizarea traficului rutier. Și. în timp ce în politică demonstrează atât utilitatea democrației cât și ceea ce înseamnă refuzul masiv de a merge la vot, în plan economic transmite un lucru extrem de simplu: nicio companie nu este mai inteligentă decât publicul care îi cumpără produsele.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. Evil1

    Nu prea sunt de-acord. Mai degraba ar fi asta “un mister al statisticii”.
    Oamenii in grupuri devin mai manevrabili, mai agresivi, nu mai gandesc pentru ei insisi, se iau unii dupa altii si daca exista o persoana care sa-l influenteze pe unul cu o idee, reactiile se vor tine in lant. Grupurile pot fi foarte periculoase, daca sunt manuite bine.

Adaugă comentariu