Ștefan Augustin Doinaș despre cultură, despre poezie și traducători, despre invidie și despre falsele valori.
Fragmente din interviul acordat de Ștefan Augustin Doinaș în anul 2001 (cu un an înainte de a se stinge din viață), săptămânalului “Adevărul literar și artistic”.
Pe unii, cultura îi “sperie”
“Departe de a “timora” talentul, cultura îl provoacă și îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, firește că nu. Pe unii, cultura îi “sperie”, deoarece concep literatura ca proces-verbal al secrețiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greață, ea nu-i “ciumurlește” (cunoașteți acest cuvânt ardelenesc?…) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic rușinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiția să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, și în asta stă o parte din secretul creației sale.”
“A nu trăda originalul îți cere condiția de te trăda pe tine însuți”
“Cât despre faptul de a traduce poeți cu care nu ești structural înrudit, aș vrea să spun doar atât: a traduce poezie înseamnă – simplu şi vulgar vorbind – a scrie versuri “à la maniere de”… Acest fapt presupune un anumit tip de înzestrare: capacitatea de a “imita verbal” pe altul. Un bun traducător dispune de un fel de vocație parodică sau cameleonică: putința de a lua, firesc, culoarea (de a împrumuta modul de expresie poetică) originalului pe care “se așează”. A transforma în bun al limbii tale un original aparținând altei limbi, altei culturi – iată în ce constă talentul de a traduce versuri. Încât eu cutez să fac chiar o afirmație paradoxală: un bun traducător de poezie nu trebuie să știe foarte bine limba din care traduce, ci să posede perfect limba în care traduce. A nu trăda originalul îți cere condiția de te trăda pe tine însuți. Arghezi și Blaga sunt traducători slabi, deoarece puternica personalitate a fiecăruia îi obligă să fie ei înșiși chiar și atunci când ar trebui să fie… celălalt.”
“Umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează”
“Cred că nu greșesc dacă spun că un scriitor, conștient de valoarea și de rolul său în societate, nu are de ce să caute – în sensul că nu are de ce să prefere – anturajul unor scriitori mediocri. Iată de ce, în modestia mea destul de orgolioasă, eu mă vâr mereu între cei mai buni, pentru că numai vecinătatea lor mă stimulează. Când voi deprinde ce anume este invidia – lucru pe care nu-l văd posibil! – nu voi mai fi eu însumi. Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.”
“Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca și democrația autentică”
“Suntem cu mult prea sensibilizați de răfuielile meschine ale tuturor veleitarilor literari care-și cumpără genialitatea postișă de la chioșcul de ziare din colț. Într-o epocă invadată de V.I.P.-uri – de tot soiul – care nu sunt decât surogatul efemer al personalității, dar care “înghit” cu lăcomie înspăimântătoare toate resursele ce s-ar cuveni culturii adevărate – este bine, este chiar necesar ca gura falselor valori să fie redusă la tăcere. Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca și democrația autentică să-și producă anticorpii trebuincioși pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.”
Ștefan Augustin Doinaș, 26 aprilie 1922 – 25 mai 2002
