Copilăria în nuanțe de roz și gri

Les malheurs de Sophie.

După seria de adaptări ale operelor  unor autori clasici: La Princesse de Clèves (scrisă de Madame de La Fayette) în filmul  La Belle Personne (2008) și Les Métamorphoses de Ovidiu, în Métamorphoses (2014), Christophe Honoré se oprește și la Contesa de Ségur. Cineastul a reușit să extragă esențialul din scrierile ei celebre: Les Malheurs de Sophie (1858) Les Petites Filles modèles, vrăjit de aventurile micuței Sophie, cunoscută publicului de cinema din multe alte ecranizări, făcute anterior: Jacqueline Audry, în 1946, apoi Jean-Claude Brialy, în 1979, apoi seria animată televizată, realizată de Bernard Deyriès în 1998.

În 2016, Christophe Honoré propune o adaptare liberă și oferă publicului o comedie muzicală (compozitorul colaborator Alex Beaupain), plină de animație: Les malheurs de Sophie/Sophie’s Misfortunes.

Are cinci ani, părul numai bucle, ochi mari negri și o imaginație efervescentă: micuța Sophie, din noua adaptare făcută după Les Malheurs de Sophie, este interpretată de Caroline Grant, o fetiță care ne fascinează de la început până la final. Există în privirea acestei copile o imensă melancolie, dar și o neostoită pofta de joacă, rezultând un amestec incitant ce surprinde esența unei opera tulburătoare.

Acțiunea se desfășoară în 1858, în plină eră napoleoniană, într-un castel din Normandia. Sophie trăiește alături de mama sa (încântătoarea Golshifteh Farahani) și de vărul ei, Paul (Tristan Farge). Contrar modului în care Madame de Fleurville și-a modelat fetele, Sophie nu se poate abține de la năzdrăvănii, îndeobște împreună cu verișorul pe care îl cam “tiraniza”. Nici păpușa primită cadou de la tatăl ei (mai mult absent) nu are o soartă mai blândă, așa cum nici veverița sau ariciul nu scapă “netaxați”. Când părinţii săi decid să se mute în America, Sophie exaltă de bucurie, abia aşteaptă momentul.

Vor urma călătoria în America și o serie de drame succesive: Sophie se întoarce  în Franța, orfană, sub supravegherea abominabilei Madame Fichini (Muriel Robin). Mama sa şi-a pierdut viaţa într-un naufragiu, iar tatăl ei şi-a refăcut rapid viaţa. Totuși, Sophie va putea conta pe ajutorul celor două prietene ale sale, două fete inteligente şi cuminţi, precum și pec el al mamei acestora/ Madame de Fleurville, pentru a scăpa din ghearele acestei femei oribile. Camera de filmare parcă zboară și surprinde imagini dintr-un univers roz à la Contesa de Ségur (Bibliothèque rose illustrée), dar și bulversante, în cazul năzbâtiilor făcute de micuța Sophie.

Cineastul stăpânește arta de-a filma de-aproape copii ireal de naturali, alături de actrițe minunate (Anaïs Demoustier este o admirabilă Madame Fleurville, disperată să o vadă pe micuța Sophie torturată de relele tratamente aplicate de mama ei vitregă), într-o poveste destinată tuturor vârstelor. Sophie este figura literară reprezentativă pentru copila dezinvoltă, aflată la antipozi față de prietenele și vecinele ei (Camille și Madeleine, fetițele doamnei de Fleurville.

Nepotrivită chiar și cu numele său, Sophie (sophia-înțelepciune) devine tipul de copil rebel și obraznic, dar sensibil. Descătușarea din  acest film aduce în discuție probelamatica educației fiindcă Sophie este o figură emblematică pentru nonconformism, deși traiul ei se desfășoară   într-un castel.  În mod indirect, Christophe Honoré face referire la cunoscuta lucrare a lui Rousseau, Émile ou de l’éducation (1762). Dacă iluministul Rousseau manifesta contra educației pentru fetițe, Christophe Honoré menține balanța în echilibru, relevând necesitatea unei egalități în educarea atât a băieților, cât și-a fetelor.

Sohie este exemplul convingător prin care se arată faptul că o fată trebuie educată, dar să i se lase, totuși, liberă fantezia. Ingeniozitatea cineastului face ca momentele mai grele, din scenariu, să fie depășite în mod elegant (personajele care se confesează în fața camerei de filmare, evocarea picturală a naufragiului în care moare Madame de Réan) și, mai ales, durerea unei fetițe care suferă cumplit. Christophe Honoré  a mărturisit că a realizat această adaptare pentru fiica sa și a plasat acest film sub semnul complicității cu  copilăria.

Mai mult decât atât, semnând pactul cu acest mic “drăcușor”, cineastul lasă deoparte unele dintre bunele maniere. A recreat Franța campestră din al doilea Imperiu fără alte măsuri, amestecând în egală măsură un parfum de modernitate cu miasme anacronice. Genericul este compus din litere în stilul pop al anilor ̛ 70, dar păstrând costumele (Pascaline Chavanne) specifice epocii, Christophe Honoré a reușit să fie cât mai aproape de personaje. Cele mai izbutite- de departe – par a fi Sophie și Mme Fichini. Cea dintâi  are o listă întreagă de libertăți bizare (taie în bucățele peștișorul roșu, distruge o gingașă păpușă, oferă un ceai “inedit” amicilor ei ș.a.m.d.), câtă vreme cea de-a doua încearcă – în calitatea de tutore – să păstreze echilibrul.

Pentru a încinge duelul personajelor, Christophe Honoré lasă celor două interprete puterea deplină. Uimitoarea și adorabila Caroline Grant, în rolul Sophie, este fermecătoare și-și face numărul de star care domină întregul film. Apoi, este Muriel Robin care face, cu o autoritate naturală, legea și pune pe toată lumea la respect. Surprinzător la această nouă ecranizare este faptul că regizorul i-a acordat libertatea totală micuței actrițe, care nu ține seama de nicio regulă și domină ecranul, în acest mod s-a păstrat linia impusă de roman: amestecul dintre disciplină și indisciplină. În această manieră, filmul devine un mare teren de joacă, unde Caroline Grant și Muriel Robin se amuză pe seama personajelor, fără ca cineastul să lase impresia că totul este tratat cu superficialitate. În planul lateral, există emoții mult mai grave, delicate, încredințate gracilelor Gol­shifteh Farahani  și Anaïs Demoustier, care interpretează rolurile de mame (Sophie și a celorlalte fetițe). Femeile par desprinse din tablourile lui Ingres, astfel întreaga peliculă e străbătută de fiorul sensibilității picturale.

Toate acestea însumate fac din Malheurs de Sophie o mică serbare, în care spectatorii sunt invitați să intre în horă alături de actorii de pe ecran. Orizontul pedagogic propus de Christophe Honoré este încapsulat sub forma unui amestec ce conține film de epocă, film pentru copii, comedie muzicală, dar și desene animate și se adresează tuturor vârstelor amatoare de fantezie dezlănțuită.