“Iubesc teatrul, care este arta de a povesti opozițiile. Teatrul te învață să-l cunoști și să-l iubești pe celălalt.” (Radu Beligan)
Pentru toți aceia care îl stimează – și pentru toți aceia care îl iubesc – iată câteva fragmente din spectacolul maestrului Radu Beligan, Confesiuni despre Artă și Viață.
– M-am născut odată cu România Mare și sunt ombilical legat de ea. Nu e o calitate, e un minunat blestem. Am putut rezista unor ispite uluitoare. Nu m-am putut despărți niciodată de ea. Am trăit aici mult, am traversat patru dictaturi și pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor și-ntotdeauna credincios României.
– În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: “Care este secretul longevității dumneavoastră?” Când încă mai am răbdarea să le răspund, le spun că, după mine, secretul biblic al longevității este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiți ce vreți, dar iubiți. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii.
– Sceptic sunt împotriva tinerilor aspiranți. Am constatat că nu prea le place să li se dea sfaturi bătrânești. Și au dreptate. Oscar Wilde spunea că “E o prostie să dai sfaturi, iar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal”.
– Sunt mulți oameni foarte bogați în România. Unii dintre ei nu știu ce să facă cu banii. Am vazut-o cu ochii mei. Ei bine, mă credeți sau nu, n-aș da pe toți banii lor autograful pe care autorul “Rinocerilor” mi l-a scris în romănește: “Pentru Radu Beligan, cu o mare prietenie și cu tot așa de mare recunoștință”. Și nu aș da nici autograful lui Salvador Dali, pe care mi l-a dat el la New York, pe un superb album: “Păstrează-l bine”, zice Dali. “După moartea mea, îl vei vinde la licitație”. Ca să fiu sigur că nu o să mi-l fure cineva, l-am trimis fetei mele din Australia să mi-l păstreze.
– În Armenia, la poalele muntelui Ararat se află un cimitir în care datele de pe cruci, dintre naștere și moarte, însumează trei, cinci, cel mult șapte ani. Turiștii îl întreabă pe ghid dacă este un cimitir de copii. “Nu, este un cimitir de oameni mari și aici oamenii chiar se bucură de o mare longevitate. Dar la noi există o veche tradiție: pe cruce sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viață”. Cred că dacă aș fi obligat să mă supun acestei tradiții, aș aduna cei șase ani petrecuți la Teatrul de Comedie.
– Vă mulțumesc pentru toate învățămintele cu care dulce m-ați împovărat de-a lungul atâtor ani. Am călătorit frumos împreună. Cum spunea minunatul meu prieten Philippe Noirette, “Dacă viața e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi”.
