Un mare proiect european – după foarte mulți ani de cercetare și cu investiții enorme din partea statelor implicate – s-a dovedit, în ciuda a ce se anunța la vremea lui, un eșec greu de evaluat.
Proiectul unui avion supersonic de pasageri care, pînă la urmă, s-a materializat într-o cooperare anglo-franceză a fost unul dintre visele aproape de neimaginat pentru lumea aviației. Și nu numai. Pînă la urmă, ideea, forma și performanțele neobișnuite (viteza de neatins pînă atunci, altitudinea de zbor, durata unui drum transcontinental) au devenit ceea ce s-a numit, sugestiv, Concorde. Un proiect ambițios, care a forțat limitele fizicii (și nu numai), din mult prea mari orgolii politice. Ceea ce nu se spunea la ora respectivă era și expunerea pasagerilor la un flux dublu de radiații ionizante din cauza altitudinii mari de zbor (dublă față de pasagerii curselor comerciale obișnuite). De altfel dintre piloții care au fost instruiți pe acest aparat (și care au zburat cu el), astăzi mai este în viață unul singur, restul murind din cauza radiațiilor la care au fost expuși.
Un eveniment nefericit face ca, la 25 iulie 2000, celebrul zbor AF 4590 care decolase de la Paris cu destinația New York să se prăbușească după nici două minute de la desprinderea de pe pistă. O sumă de neglijențe aparent nesemnificative a făcut ca cei 100 de pasageri, pe lîngă membrii echipajului (și chiar angajați ai unui hotel din apropiere, distrus complet din cauza impactului), să își trăiască ultimele clipe arzînd deodată cu cele aproape 200 de tone de cherosen din rezervoarele aeronavei. Deodată cu ei a ars și ideea unui proiect frumos, dar mult prea îndrăzneț pentru vremea lui. Probabil chiar și pentru vremurile de azi.
Se spune că în aviație nu există o singură greșeală, ci doar o sumă de coincidențe care, combinate într-o anumită ordine, duc la dezastru. În cazul Concorde, începînd cu mentenanța unei aeronave făcută cu cîteva săptămîni în urmă de către personal insuficient pregătit (și care nu avea nici o legătură cu avionul în cauză), continuînd cu componența unor roți cărora nu li s-a găsit soluția optimă pentru a rezista unei presiuni enorme sau cu stratul destul de subțire al rezervoarelor de combustibil, terminînd cu un vînt neprielnic care a făcut ca decolarea să nu fi fost în condiții de normalitate, coincidențele au condus Concordul la discordie. Și la un motiv întemeiat de lungi dispute.
Lecția pe care cei care au fost implicați în acest caz a fost una singură: aviația nu este deviație, iar în aviație fiecare trebuie să își facă treaba cu profesionalism, dăruire și responsabilitate. Dacă nu există conștiința faptelor noastre, în aviație mult mai mult decît în alte domenii, un gest aparent nesemnificativ – sau o faptă la primă vedere inocentă, dar deviată de la traseul normal – conduce spre dezastre.
În aviație nu e nevoie de cuvinte, promisiuni sau declarații – aici e nevoie în primul rînd de conștiință.
